Agricultura este marcată de un scandal al fondurilor nerambur­sabile. Sute de fermieri se plâng că au fost înșelați de ministrul Agriculturii, care le-au promis în ultimele săptămâni că vor primi o subvenție suplimentară din fonduri europene de 23 de euro pe hectar, dar sumele primite s-au dovedit în realitate mult mai mici, unii primind chiar mai puțin de 10% din suma promisă.
Fermierii susțin că subvenția încasată a fost de fapt mult mai mică.
Ministerul Agriculturii a anunțat în luna august „cele 16 milioane (de euro – n.red.) sunt aprobate de Comisia Europeană, deci nu sunt bani pierduți, iar fermierii îi vor avea în conturi. Vorbim un număr de 93.000 de fermieri și ca sumă pe fiecare hectar undeva în jur de 23 de euro.
Agricultorii spun că au constatat că în conturi le-au intrat mult mai puțini bani. Spre exemplu, unii spun că au primit doar 2,23 de euro/hectar, adică mai puțin de 10% din suma promisă de ministru și de șeful APIA.
În total, suma destinată plăților s-a estimat la peste 16,4 milioane de euro și a fost distribuită după un algoritm complicat. Fondurile ar proveni din rezerva agricolă pentru situații de criză a UE, care nu s-a cheltuit în anul 2017, iar banii din această rezervă au fost împărțiți între toate statele membre UE pentru a fi rambursați fermierilor. Acești bani sunt împărțiți doar fermierilor care au încasat subvenții peste pragul de 2.000 de euro.
Deocamdată, fermierii aș- teaptă să li se dea explicații și o recalculare, dar rămâne de văzut dacă vor avea de câștigat.

Recomandările redacției