regeArădeanul Tiberiu Dekany, preşedintele asociaţiei „Amicii Regelui Mihai”, a demarat în numele acestui organism o campanie pentru reinstaurarea monarhiei în România. „Vrem monarhie constituţională în anumite condiţii. Să vedem ce reacţie primim. Solicităm modificarea formei de guvernământ în monarhie, pentru că monarhia apare ca singură soluţie de stabilitate economică şi politică”, a declarat Tiberiu Dekany, preşedintele Asociaţiei „Amicii Regelui Mihai”
Dekany a mai precizat că românii nu sunt informaţi cu privire la ceea ce înseamnă monarhia şi că a fost trimisă o informare cu privire la acţiunile asociaţiei şi Casei Regale. „S-ar schimba fundamental arhitectura constituţională, sistemul de vot, sistemul de partide, structura instituţiilor şi ar revoluţiona întreg sistemul politic românesc, cu toate componentele sale. Politicienii nu ar mai avea influenţă asupra şefului statului, iar prin modificarea Constituţiei, votul ar fi obligatoriu”, a mai afirmat Dekany.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției