Tineri afgani, ascunși în semiremorca unui TIR care transporta produse din sticlă

0
386

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat trei cetățeni de origine afro-asiatică care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, ascunși în remorca unui autocamion ce transporta produse din sticlă în Italia.

În data de 14.07.2021, în jurul orei 11.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse din sticlă pentru o societate comercială din Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, trei cetăţeni străini.

„Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În cadrul cercetărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, solicitanți de azil în România”,au mai transmis cei de la Poliția de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.