Tineri afgani, ascunși într-un automarfar care transporta produse de aluminiu

0
184

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat trei cetăţeni din Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu produse din aluminiu.

În acest weekend, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetățean român, la volanul  unui ansamblu rutier înmatriculat în  România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, diferite produse din aluminiu pentru  o societate din Germania.

În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra  mijlocului de transport. Astfel în compartimentul pentru marfă al acestuia, au fost descoperiţi ascunşi, trei cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.