Tinerii băieți și fete care își doresc să activeze în sistemul militar, ori chiar să facă carieră în domeniu trebuie să știe că sunt sute de locuri în învățământul de profil.

Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Arad a anunțat că face activități de recrutare și informare pentru a le veni în sprijin, celor care vor să învețe în unități de învățământ militar.

Activitățile vizează băieţii şi fetele, absolvenţi ai învăţământului gimnazial cu certificat de absolvire, liceal cu diplomă de bacalaureat sau viitori absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi liceal, în vederea şcolarizării în instituţiile militare de învăţământ.

Pentru anul de învăţământ 2020/2021 Ministerul Apărării Naţionale vine în întâmpinarea tinerilor (băieţi şi fete) din municipiul şi judeţul Arad cu o ofertă educaţională generoasă și anume, 600 de locuri pentru învăţământul liceal militar, alcătuit din cinci colegii naţionale militare.

Sunt libere 531 locuri pentru învăţământul postliceal militar de formare a maiştrilor militari, 481 de locuri pentru învăţământul postliceal militar de formare a subofiţerilor și 605 locuri pentru învăţământul universitar militar de formare a ofiţerilor.

Sute de locuri în colegii

Colegiile cu ofertă educațională mare sunt: Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, județul Alba -120 locuri; Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, județul Prahova -120 locuri; Colegiul Naţional Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava -120 locuri; Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova, județul Dolj -120 locuri și Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, județul Constanța -120 locuri.

Primul pas pe care tinerii trebuie să îl facă pentru a participa la concursul de admitere în instituţiile militare de învăţământ este să se prezinte pentru luare în evidenţă la sediul Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Arad. Cei luați în evidență vor trebui să susțină probe de selecție – evaluare fizică și psihică.

„Pe toată durata pregătirii în instituţiile prezentate se oferă gratuit şcolarizare, cazare, echipament, hrană şi asistenţă medicală, acces la baze sportive, biblioteci, laboratoare şi multe alte facilităţi. Activităţile şcolare, dar şi cele extracuriculare, oferă elevilor reale condiţii de dezvoltare din toate punctele de vedere, într-un mediu adecvat şi perspectiva unei cariere în cadrul Ministerului Apărării Naţionale“, susține locotenent-colonel Georgică Sandu, șef al biroului de informare-rectutare al Centrului Militar Arad. Centrul Militar Județean este situat în municipiu, pe strada Lucian Blaga nr. 4-6, iar informaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele 0257282447 sau 0257281693 int.128.

Programul de lucru cu publicul este: luni – vineri  8.30 – 16.30 ; marţi 10.30 – 18.30.  

Recomandările redacției