Tinerii arădeni pasionați de muzică au ocazia să se afirme în cadrul unui eveniment ce va avea loc luna aceasta.

Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează cea de a XXV-a ediţie a Festivalului Concurs „Pop-Star”. Ediţia îşi propune să descopere şi să sprijine afirmarea tinerelor talente din domeniul interpretării muzicii pop, la concurs participând elevi talentaţi ai liceelor de arte şi ai şcolilor populare de arte din întreaga ţară.

Evenimentul va avea loc în 26-27 mai 2016, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Mai multe informații legate de concurs pot fi obținute de la Centrul Cultural Județean.

La concurs pot participa elevi din licee şi şcoli populare de arte din întreaga ţară. Vârsta minimă de participare este de 15 ani, iar cea maximă, de 30 de ani. Concurenţii au de pregătit două piese, una de factură lentă şi una ritmică, negativele fiind imprimate pe un singur compact disc, în ordinea în care vor fi înregistrate, în stare tehnică perfectă.

Recomandările redacției