arestareInstanţa a decis, ieri, revocarea măsurii arestării preventive în cazul tinerilor reţinuţi şi apoi arestaţi, la sfârşitul lunii iunie, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Judecătoarea căreia i-a fost repartizat dosarul a decis să înlocuiească măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara. „Împotriva acestei încheieri se poate face recurs în termen de 24 de ore”, a declarat Diana Dărăban, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.
La rândul său, Adrian Fanu, avocatul unuia dintre inculpaţi, ne-a declarat că soluţia pronunţată de instanţă este co­rectă. „Astăzi (n.r- ieri) a fost verificată măsura arestării preventive. Soluţia pronunţată e absolut firească, având în vedere faptul că procurorii de la DIICOT au schimbat încadrarea juridică din trafic de droguri de mare risc în trafic de substanţe psihoactive. În baza raportului de cercetare tehnico-ştiinţifică se arată că substanţele ridicate de la domiciliul clientului meu nu erau droguri”, susţine Fanu.
În condiţiile în care urmărirea penală a fost încheiată, procurorii au decis tri­miterea în judecată a inculpaţilor, primul termen fiind stabilit pentru 10 octom­brie. „Sperăm să putem dovedi nevinovăţia clientului meu. Vom solicita expertiza substanţelor care au mai rămas în discuţie, despre care anchetatorii susţin că ar fi psihoactive”, a încheiat avocatul.

Recomandările redacției