Evenimentele care au loc în momentul de față în Kabul, Afganistan, îngrozesc întregul mapamond. Dorind să aflăm mai multe despre clipele de groază prin care trec cetățenii afgani aflați în Arad, am pornit în căutarea acestora pentru a afla cum se simt și ce gândesc, acum, când sunt la mii de kilometri de patrie. 

Deși am întâmpinat dificultăți, neștiind unde i-am putea găsi, când nu ne așteptam să mai găsim vreun cetățean afgan în Arad, prin simplă coincidență, am cunoscut doi tineri afgani care ne-au dezvăluit detalii despre viața lor în Afganistan și refugiul în România.  

„M-am născut într-o familie săracă, în Pakistan, într-o tabără de refugiați. Americanii au învins Talibanul când aveam cinci sau șase ani și atunci ne-am întors în Afganistan. Trăiam într-o comună care era controlată de armata afgană în timpul zilei, însă noaptea la putere erau talibanii. După ne-am mutat la Kabul, crezând că acolo vom fi în siguranță., ne-a declarat, lipsit de orice speranță, primul bărbat. 

„Lucram ca interpret în Afganistan, însă într-o am auzit de la persoane apropiate mie că sunt căutat, atunci a trebuit să plec.”, a adăugat acesta cu tristețe. 

„Uneori mă simt copleșit de tristețe. Îmi este dor de mama. De multe ori am văzut oameni care se lăsau bătuți și se întorceau în Afganistan, însă eu nu voi face asta niciodată. Scopul meu este să nu mă întorc în Afganistan. Dacă s-ar întâmpla asta, sunt sigur că aș fi omorât. Totul ce îmi doresc este să am o viață liniștită și fericită.”, a spus ferm, cu un zâmbet trist pe față, primul bărbat. 

„Un alt scop al meu este să urmez studii universitare. Îmi doresc cu tot sufletul să fiu educat și să am un viitor frumos.”, a încheiat, cu fruntea ridicată, primul bărbat. 

Al doilea tânăr ne-a confesat că a părăsit Afganistanul pentru că a fost amenințat de autoritățile afgane pentru că a dorit să-și ducă fratele într-un spital din străinătate. Fratele tânărului suferea de o boală care nu putea fi tratată de medicii din Afganistan. 

Boala fratelui și situația politică din Afganistan nu au fost singurele necazuri pe care le-a trăit tânărul. Tatăl său a decedat în urma insuficienței cardiace provocate de o explozie. 

„Știam că dacă rămân cu familia în Afganistan, într-o zi voi fi omorât pe drum la facultate sau la muncă. Mama era devastată de decizia mea de a pleca, însă era sigură că dacă nu plec, voi fi omorât în fața ei.”, ne-a declarat al doilea bărbat cu ochii tulburați de nesomn. 

Familia a decis să-și vândă casa pentru ca frații să plece din Afganistan. Călătoria spre România a fost extrem de dificilă. Traversând Turcia, tinerii erau închiși într-un camion în care au fost nevoiți să doarmă zile în șir. În Bulgaria, dormeau în păduri alături de animale sălbatice. Într-un final, tinerii au ajuns în România, țara pe care astăzi o consideră casa lor. 

„La început am locuit într-un centru de tranzit din Arad. Am depus actele pentru a fi cazați într-un azil, și într-un scurt timp, am primit statutul de refugiați în România. Românii sunt ospitalieri și sociabili, poate de asta ne simțim aici ca acasă. Inspectoratul pentru Imigrări ne-a tratat corespunzător, și am simțit suportul angajaților pe tot parcursul procesului de depunere a actelor”, a încheiat, senin, al doilea tânăr. 

Dorind să aflăm câți cetățeni afgani se află în prezent în județul Arad, am telefonat, de mai multe ori, la Serviciul pentru Imigrări al județului Arad. În primă instanță, persoana care ne-a răspuns a refuzat să ne ofere aceste informații la telefon, după ce am insistat și i-am spus că suntem dispuși să ne prezentăm la sediu, aceasta a îngânat câteva scuze deloc plauzibile și ne-a închis într-o manieră lipsită de bun-simț. 

Am respectat dorințele bărbaților de a nu le divulga numele. 

(D.V)

Recomandările redacției