„Două seri cu concerte dedicate tinerilor talentați ne reamintesc că începe luna martie și odată cu ea, pregătirile pentru galele rezervate lor. Ne ținem promisiunile și în acest an, îi primim și le dăruim atenția noastră, acompaniindu-i în partituri spectaculoase, care le stimulează performanța”. Astfel își începe Filarmonica Arad prezentarea concertelor din serile de 2 și 4 martie, de la ora 19.00, concerte care stau sub titlul „Tribuna tinerelor talente”.

„Protagoniștii” sunt elevi ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, sub bagheta magică a dirijorului Cristian Neagu. Astfel, în seara de 2 martie, îi putem asculta pe soliștii Darius Dan – trombon, Alexandru Lupu – clarinet, Denis Szabo – tubă, Ilinca Sîrbu – vioară, Estera Zdremțan – pian, Gloria Kallai – pian și Natanael Caraman – pian. În a doua seară, cea din 4 martie, pe scenă vor evolua soliștii Raul Fleter – clarinet, Gabriela Moisa – flaut, Debora Dan – trompetă, David Csermak -marimbă, Leon Cerisha – vioară,  Maya Tebuie – pian, Alexei Ormanji – pian, Med Cerisha – pian.

Reamintim cititorilor că municipiul Arad este în scenariul galben, iar accesul spectatorilor se face până la 30% din capacitatea sălii de concerte de la Palatul Cultural.

Recomandările redacției