Activitățile educativ-preventive desfășurate pentru elevii Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu” și pentru rezidenții Centrului de Plasament Oituz Arad au arătat că, în general, se cunoaște bine provocările pe care tinerii trebuie să le înfrunte în viață, mai ales când sunt în fața alegerilor fundamentale de care depinde ceea ce vor fi și ceea ce vor face în această viață. Este „fiorul” pe care-l simt în fața deciziilor cu privire la viitorul lor, cu privire la starea lor de viață, cu privire la menirea lor. În adolescență, tinerii se confruntă uneori cu situații dificile, rămân tulburați și sunt cuprinși de atâtea temeri.
Ce frici au tinerii sau copiii noștri? Ce anume îi preocupă mai mult în profunzime? O frică „de substrat”, care există în mulți dintre ei, este aceea de a nu fi iubiți, voiți, de a nu fi acceptați pentru ceea ce sunt. Astăzi, sunt mulți acei tineri care au senzația că trebuie să fie diferiți de ceea ce sunt în realitate, în tentativa de a se adapta standardelor adesea artificiale și de nedobândit. Fac continue „retușuri fotografice” ale propriilor imagini, ascunzându-se în spatele măștilor și identităților fictive, devenind ei înșiși aproape un „fake” („fals”). Există în mulți obsesia de a primi cel mai mare număr posibil de: „îmi place”. Și din acest sentiment de nepotrivire apar atâtea frici, frustrări și incertitudini. Alții se tem că nu reușesc să găsească o siguranță afectivă și să rămână singuri. În mulți, în fața precarității muncii, intră frica de a nu reuși să găsească o afirmare profesională satisfăcătoare, de a nu vedea realizate propriile vise. Sunt temeri foarte prezente astăzi în mulți tineri, atât credincioși cât și necredincioși. Și chiar cei care au primit darul credinței și caută cu seriozitate propria vocație sau menire nu sunt, desigur, scutiți de temeri.
Discernământul
În momentele în care îndoieli, frustrări și frici se îngrămădesc în inima noastră, devine necesar discernământul. Specialiști DGASPC și IPJ Arad au arătat, în activitățile lor, că discernământul ne permite să facem ordine în învălmășeala gândurilor și sentimentelor noastre, pentru a acționa în mod corect și prudent în fața provocărilor de astăzi. În acest proces, primul pas pentru a depăși fricile (de exemplu, conjuncturile rele, dependențele narcotice, de alcool, tutun etc) este acela de a le identifica în mod clar, pentru a nu ajunge să se piardă timp și energii fiind pradă a fantomelor fără față și fără consistență. Pentru aceas­ta, toți tinerii trebuie să se privească înăuntru și să „dea un nume” fricilor lor. Să se întrebe: astăzi, în situația concretă pe care o trăiesc, ce anume mă neliniștește, de ce anume mă tem mai mult? Ce anume mă blochează și mă împiedică să merg înainte? Pentru ce nu am curajul să fac alegerile importante pe care ar trebui să le fac? Nu vă fie teamă să priviți cu onestitate la fricile voastre, să le recunoașteți așa cum sunt și să vă confruntați cu ele.
Activitatea de discernământ, în acest sens, după ce a identificat fricile noastre, trebuie să ne ajute să le depășim, deschi­zându-ne la viață și înfruntând cu seninătate provocările pe care ea ni le prezintă. Pentru noi creștinii, în mod deosebit, frica nu trebuie să aibă niciodată ultimul cuvânt, ci să fie ocazia pentru a face un act de credin-ță în Dumnezeu… precum și în viață! Aceasta înseamnă a crede în bunătatea fundamentală a existenței pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o, a avea încredere că El conduce lucrurile la un liman bun, chiar și prin circumstanțe și vicisitudini adesea greu de descifrat pentru noi. În schimb, dacă alimentăm fricile, vom tinde să ne închidem în noi înșine, să ne baricadăm pentru a ne apăra de tot și de toți, rămânând parcă paralizați. Trebuie reacționat! Să nu ne închidem niciodată! În Sfintele Scripturi găsim de 365 de ori expresia „nu vă temeți”, cu toate variantele sale. Ca și cum ar spune că în fiecare zi din an Domnul ne vrea liberi de frică, liberi de dependețe ce pot compromite putred viața.
Discernământul devine indispensabil când este vorba de căutarea propriei vocații sau meniri. De fapt, aceasta, de cele mai multe ori, nu este imediat clară sau complet evidentă, ci este înțeleasă puțin câte puțin. Practicrea discernământului, în acest caz, nu trebuie înțeles ca un efort individual de introspecție, unde scopul este acela de a cunoaște mai bine mecanismele noastre interioare pentru a ne întări și a ajunge la un anumit echilibru. În acest caz, persoana poate deveni mai puternică, dar rămâne oricum închisă în orizontul limitat al posibilităților sale și al vederilor sale. În schimb vocația sau menirea este o chemare de sus și discernământul în acest caz constă mai ales în des­chiderea spre Celălalt care chea­mă.
Dar este importantă și confruntarea și dialogul cu ceilalți care au mai mult experiență și ne ajută să vedem mai bine și să alegem între diferitele opțiuni. „Celălalt” nu este numai călăuza spirituală, ci este și cel care ne ajută să ne deschidem la toate bogățiile infinite ale existenței pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Este necesar să deschidem spații ale comuniunii în orașele și comunitățile noastre pentru a crește, pentru a spera, pentru a privi orizonturi noi! Să nu pierdem niciodată gustul de a ne bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a bucura împreună, de a merge cu alții. Creștinilor au­tentici nu le este frică să se deschidă altora, să împărtășească comunitățile lor de viață transformându-le în spații de fraternitate. Lectorii activităților de „prevenire prin discernământ” s-au străduit să-i îndemne pe tinerii să nu lase ca razele tine­reții să se stingă în întunericul unei camere închise, în care singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a smartphone-ului. „Deschideți larg porțile vieții voastre! Spațiile și timpurile voastre sunt locuite de persoane concrete, relații profunde, prin care puteți să împărtășiți experiențe autentice și reale în cotidianul vostru”.
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției