ciiniTinerii social-democraţi au iniţiat o campanie prin care urmăresc sprijinirea asociaţiilor care se ocupă cu protecţia animalelor. Începând cu data de luni 28 octombrie şi până vineri 15 noiembrie, TSD Municipiul Arad colecteză hrană uscată pentru animale (câini și pisici) în vederea sprijinirii Adăpostului de Protecție a Animalelor Miniș. Centrul de co­lectare se va afla pe Bulevardul Revo­- luției nr. 74, parter. „Inițiativa proiectului a pornit de la găsirea unor soluţii civilizate la problema anima­lelor fără stăpân. Adăposturile private, prin suportul necesar pot sus­ţine soluţii pentru îngrijirea anima­lelor fără stăpân, eventual plasarea acestora la unele familii care le pot îngriji, înainte de a se ajunge la soluţia radicală a eutanasierii. Tocmai de aceea urmărim prin acest proiect sensibilizarea tuturor iubitorilor de animale în vederea sprijinirii celor care prin munca lor aduc o lumină în viața animalelor de companie abandonate“ a declarat Paul Bărbulescu, inițiatorul proiectului.
(G.C.)

Recomandările redacției