Istoria Aradului este una interesantă dacă îți faci timp să o asculți. Chiar de aceea, peste 30 de studenţi din Szeged au vizitat Aradul pentru a cunoaşte o parte din istoria, cultura şi secretele municipiului nostru.

Astfel, tinerii au poposit în oraşul nostru cu ocazia unei colaborări a universităților de sport din Arad şi Szeged. Istoria şi povestea frumosului oraş le-a fost prezentată de către Alex Matica, ghid al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad, din cadrul Direcţiei de Comunicare, Strategii și Administrație Publică din Consiliul Județean.

Tinerilor le-a fost atrasă atenția și au fost încântaţi de arhitectura de excepţie a unora dintre cele mai reprezentative clădiri şi monumente ale oraşului de pe Mureş, cum ar fi: Parcul Reconcilierii, Palatul Sârbesc, Biserica Sârbească, Sinagoga ortodoxă, Sinagoga neologă, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Biserica „Sfântul Anton de Padova”, Palatul Administrativ sau Teatrul de Stat „Ioan Slavici”.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad vă stă la dispoziţie cu tururi ghidate ale clădirilor din municipiul Arad.

Oraşul nostru are una dintre cele mai dezvoltate reţele de clădiri Secession din România, ceea ce reprezintă un patrimoniu cultural și istoric de excepție. Fiecare clădire are povestea ei, interesantă și care ar putea să capteze atenția multora.

De asemenea, pentru cei care vor vrea să audă poveștile Aradului, ele vor fi povestite în continuare de ghizii arădeni care ne reprezintă.
Înscrierile se pot face la sediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad din Bd-ul Revoluției nr.81, telefon : 0728116412.

Recomandările redacției