Pe ce mă bazez în afirmația din titlu? Simplu, pe sinergia faptelor, vorba răposatului Ion Iliescu. Cei care nu înțeleg de ce îi spun „răposat”, e treaba lor, nu cred că trebuie să explic. Ca să nu o lungesc prea mult, se pare că toate astrele s-au aliniat pe strada principală din Sibiu, unde Iohannis are una dintre cele șase case. Dacă ași avea curajul necesar, ași spune că sunt case conspirative, dar vă rog să mă iertați că nu am acest curaj. În consecință, voi proceda la devoalarea motivelor pentru care Werner Klaus, zis Iohannis, va câștiga en fanfare, al doilea mandat la Cotroceni.
Primo tempo: nu are contracandidat din partea social democraților. Știți de ce ? Nu știți, vă spun eu: social democrații europeni au bătut din nou palma cu PPE pentru alegerea președintelui Comisiei Europene, pentru a stăvili asaltul partidelor antieuropene infiltrate în Parlamentul European. Este absolut aiuritoare decizia Uniunii Europene de a primi în Parlamentul European partide eurosceptice, dar aceasta relevă cu vârf și îndesat lupta acerbă pentru supremație. La o adică, oricare dintre familiile politice europene poate să-i folosească pe acești mercenari la înclinarea votului!
Klaus Werner Iohannis deja defilează, nu are cum să piardă bătălia pentru al doilea mandat la Cotroceni, din moment ce este campionul luptei împotriva corupției, luptătorul neobosit și incoruptibil cu hidra care a pus stăpânire pe România. Oricât ar fi de deplasat, de ilogic, cred că singura soluție care ar putea să promită României o speranță este realegerea lui Klaus. Poate că s-a înțeles cu Merkel să ne mai lase și nouă măcar o bucățică din ceea ce producem, poate că vom avea voie să mâncăm roșii pe care le-am cultivat în grădina noastră, fără să dăm bani pentru asta. Poate că ne va fi bine ca să nu ne fie rău. Scurt și la obiect, ca să înțeleagă toată lumea: ori acceptăm să facem ce ni se ordonă, ori ne-am dus dracului! Ori pricepem că Mihai Viteazul nu are cum să negocieze cu Merkel, pentru că el nu mai există, ori ne supunem și facem ceea ce ni se cere! La ora actuală, Iohannis este favoritul celor care stăpânesc România, stăpânul inelelor, cum s-ar spune. Va rămâne, pentru că nimeni nu este dispus să riște nici măcar tăierea unghiei de la degetul mic ! Nici un alt președinte al României nu ar avea tupeul de a pretinde că apără interesele poporului român, acționând împotriva lor. Niciun alt președinte al României nu atacă la modul murdar România, pentru a-și pleda propria cauză.
Ca să fie foarte clar: nu am treabă cu pre­ședintele României, am treabă doar cu susnumitul Klaus Werner Iohannis, care nu prea are treabă cu România! Cine știe, poate că după ce va fi reales își va revizui poziția, poate că va da un decret privind anularea deciziei unui primar al Sibiului de a repune în drepturi patrimoniale o formațiune nazistă, decladată ca atare de către ONU! Hai, să vedem!

Recomandările redacției