UPDATE: Din ultimele informații, protestul de pe centura Aradului ar fi fost anulat, după ce ministrul Finanțelor le-a promis tiriștilor faptul că nemulțumirile lor vor fi luate în considerare. Și camionagiii arădeni deplasați la București pentru a protesta în Piața Victoriei ar fi început să se retragă. 

***************************

La un alt nivel: protest la București

Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) a organizat miercuri, 29 septembrie 2021, în Piața Victoriei, cel mai amplu protest al transportatorilor rutieri din acest an.

APTE 2002 (care reprezintă mai mult de 1400 de companii de transport și operează peste 12.800 de camioane) alături de toate celelalte 6 asociații patronale relevante din transportul rutier românesc a primit aprobarea Primăriei Municipiului București de a desfășura protestul cu 100 de camioane, în Piața Victoriei. Organizarea protestului este aprobată pentru intervalul orar 6.00 – 16.00. Patronatele din transporturi au solicitat pentru miercuri aprobarea unei acțiuni cu 5.000 de camioane însă, din cauza condițiilor pandemice, municipalitatea a aprobat o prezență mult mai mică.

Conform protocolului de organizare a acțiunii publice, 100 de camioane au intrat în București miercuri, în intervalul 6.00 – 9.00, și au fost parcate în Piața Victoriei, unde se desfășoară protestul. Alte câteva sute de conducători de camioane vor veni din țară pentru a se solidariza cu protestul din Piața Victoriei și vor circula cu viteză redusă pe centura Bucureștiului. Simultan vor avea loc proteste similare la Oradea și în Arad.

Aceleași probleme

„Protestele sunt îndreptate împotriva ,«recalificării» intempestive a diurnelor conducătorilor de camioane din firmele românești drept «venituri salariale», contrar legislației europene, ceea ce înseamnă de facto eșecul autorității de administrare fiscală din România. De la momentul aprobării protestului (8 septembrie 2021) transportatorii români se confruntă și cu problema eșecului de supraveghere a unei alte autorități naționale, Autoritatea de Supraveghere Financiară în urma căruia tarifele de primă RCA anunțate de asigurători înregistrează creșteri de până la 70%.

APTE 2002 susține și cererea transportatorilor naționali care lucrează în România, în sensul eliminării discriminării manifestate în sectorul privat față de cel public în ceea ce privește indemnizațiile de cazare. APTE 2002 cere ca și transportatorilor care operează în România să li se aplice exact același regim al indemnizației ca și în cazul funcționarilor statului român, respectiv o sumă forfetară de 230 de lei/zi, fără documente justificative”, au transmis organizatorii.

Recomandările redacției