Fostul căpitan al „Bătrânei Doamne” în două perioade distincte este la al treilea cantonament în calitate de antrenor secund al „alb-roșiilor”. Pentru a doua vară consecutivă, Cristi Todea ajunge și el în stațiunea austriacă, Mallnitz, unde antrenamentele vor fi puțin diferite față de cele de acum un an.
„Dulăul” a explicat și de ce: „E o perioadă importantă pe care trebuie să o gestionăm foarte bine, având în vedere ce s-a întâmplat în campionatul trecut. Au fost foarte multe meciuri, iar jucătorii tineri chiar au rămas în continuare în competiție. În general, zilele de vacanță au fost puține pentru toată lumea, așa că suntem nevoiți să ținem cont de acest aspecte în procesul de pregătire. Tonusul bă­ieților a rămas bun și ne vom axa în mare parte pe partea tehnic-tactică. Încărcătura va fi destul de mare, dar nu vom
exagera căci astăzi știm că mai sunt trei săptămâni până la prima etapă de campionat”.
utamUTA deplasează în Țara lui Mozart 23 de fotbaliști, din care 14 sunt Under 21. Niciodată lotul echi­pei fanion nu a avut un lot atât de fraged. „Chiar dacă sunt tineri, important e să fie valoroși, astfel ne va fi și nouă mai ușor. Eu cred că în aceste zile ne vom face o idee și cu privire la va­loarea și potențialul fiecăruia și aici vorbesc despre juniorii pe care-i cunoaștem mai puțin și vin cu noi în Austria. Vom încerca să închegăm și unele relații de joc. Sperăm să găsim și niște adversari pentru meciuri amicale, cât mai mulți dacă se poate, în așa fel încât la finalul cantonamentului să tragem concluzii pentru a vedea cu adevărat de ce mai avem nevoie în echipă”.
Ca și în urmă cu un an de zile, „Bătrâna Doamnă” are dificultăți în a găsi în zona Mallnitz adversari apropiați ca valoare. SC Landskron, SV Spittal, formații din ligile 5 și 4 ale Austriei și-au arătat disponibi­litatea să-și măsoare forțele cu arădenii, care – însă – ar dori mai multă calitate la partenerii de întrecere. „Știm ce ne așteaptă acolo, am fost și anul trecut, poate vom avea norocul să găsim măcar unul-doi adversari mai buni. Dacă nu, vom face noi două echipe, vom juca între noi și sunt convins că vor fi meciuri disputate”, a adăugat Todea.
Nici până la ora plecării spre Ungaria (unde la ora 19 întâlnesc în amical pe Debrecen), iar apoi Austria, conducerea clubului nu a reușit să suplimenteze lotul de 23 anunțat încă de vineri seara. Așadar, când vor sosi și achizițiile? „Discuții au fost, se așteaptă. Din câte știu, camere libere sunt în Austria. Dacă nu, oricum facem loc, ne mai îngesuim noi. Ar fi bine dacă vor veni întăriri chiar acolo, dacă nu măcar peste două săptămâni la Arad să primim unul-doi fotbaliști cu experiență în special pentru linia de fund”, a adăugat Todea, care nu va termina cantonamentul alături de ceilalți utiști. „Duminica viitoare am avion spre București, unde am curs la școala de antrenori. Cu băieții mă reîntâlnesc la Arad peste o săptămână”, a mai precizat „Dulăul”, care, mai în glumă mai în serios, a spus că ar fi revenit pe gazon dacă echipa ar fi ajuns în Liga 1.
Așadar, utiștii care sâmbătă, în jurul orei 14,30, s-au îmbarcat, de la arena „Motorul”,  în autocarul
ce-i va duce în Austria sunt: Miron, Mara, Stanciu (portari), Manea, Gligor, Burlă, Covaci, Iuga, Copaci, Dinculescu (fundași), Stră­tilă, Chindriș, Hlistei, Copil, Vlad, Costin, Jorza, Tănase, Stahl  (mijlocași), Curtuiuș, Rus, Man, Petre (atacanți).
Față de lotul pe care l-a avut în pregătiri în ultimele zile, Roli Nagy a decis să renunțe la Erich Wild și Adrian Suslak. „Atâta timp cât am cerut întăriri în defensivă și ni s-a promis de către conducere că și vom primi, nu era cazul să blocăm niște jucători tineri care ar avea ocazia să evolueze constant la alte echipe. Suslak chiar mi-a spus că ar dori să continue la Cermei, nu avea rost să-l ținem cu forța”, a explicat „principalul” arădenilor.
Conducerea clubului s-a ținut în mare măsură de promisiune și înainte de plecare jucătorii și-au încasat aproape tot salariul pe luna aprilie.

Recomandările redacției