Todea: „E victoria jucătorilor, care au arătat că sunt vii, trăiesc”

0
244

După două luni de zile, „Bătrâna Doamnă” se impune și în deplasare, într-un meci de campionat. Pe finalul lunii august o făceau cu Adrian Mihalcea pe bancă tot cu trei goluri marcate, dar sâmbătă, la Suceava, a fost infinit mai greu.
Moldovenii au marcat și ei de două ori, au egalat pe final și chiar căutau punctul victoriei, pe care – însă – l-au găsit utiștii la capătul unei contre perfecte purtate de Buleică și Hlistei și finalizată de Păcurar. „Știam că ne așteaptă un meci greu, cu o echipă la care s-a schimbat antrenorul și care a fost foarte motivată din primul minut. Și-au dorit și ei să câștige, au avut o atitudine bună, dar până la urmă noi am avut un comportament pe măsură. Prin ceea ce au făcut jucătorii azi au demonstrat că  sunt vii, trăeisc. Chiar dacă au fost egalați, au reușit să câștige în ultimele minute, ceea ce nu e puțin lucru. Este victoria băieților, este victoria echipei, este un meci care ne dă spe­ranțe pentru viitor. Victoria e meritată, sper să continuăm pe aceeași linie, pentru că avem nevoie de puncte”, a punctat Cristi Todea la finalul partidei de la Suceava.
UTA a evoluat în general bine, dar spre final a cedat ușor inițiativa adversarilor. „Nu știu dacă a fost o cădere a noastră. Au venit și cei de la Suceava cu tot ce au avut mai bun pe bancă, jucători ofensivi și au pus puțină presiune pe noi. Se poate să fi fost un interval de timp în care au dominat ostilitățile, dar – până la urmă – ultimul cuvânt l-am avut noi și asta e cel mai important”, a adăugat „principalul” arădenilor.
Întrebat care e obiectivul echipei pentru acest sezon, „Dulăul” a răspuns: „Avem ca obiectiv câștigarea meciului cu Luceafărul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.