Una caldă, alta rece pentru UTA, care părăsește într-o manieră rușinoasă Cupa României. La Afumați, într-o deplasare teoretic abordabilă, arădenii au jucat vreo 15 minute pe finalul primei reprize, când au și preluat conducerea după  „dubla” lui Stahl, după care a urmat „potopul”.
„Roș-albii” au luat nu mai puțin de patru goluri într-o repriză, între care trei din faze fixe. „Din păcate am avut o cădere inexplicabilă în repriza a doua. Am luat prea ușor goluri din faze fixe, iar echipa din Afumați a reușit să se califice mai departe. Noi am pregătit marcajele, fiecare jucător știa pe cine trebuie să țină, dar i-am scăpat și așa au venit și cele două goluri din cornere. Am mai primit un gol și din penalty, dar așa cum le-a dat lor, putea să ne dea și nouă la o fază la Strătilă. Dar, nu pot să comentez mai multe”.
În urma acestui eșec, utiștii pierd prima maximă de 2500 de lei de jucător, dar mai rămân să lupte pentru cea de 1500 în caz de victorie la Suceava, în campionat. „Îmi pare rău pentru această înfrângere, a venit într-un moment în care noi dădeam semne că ne revenim, dar nu a fost așa.  Avem deplasare la Suceava, încercăm să scoatem maxim”, a adăugat Todea.

Recomandările redacției