Pentru partea a doua a sezonului, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc pare a se spe­cializa pe două sisteme de joc potrivite pentru calitățile jucătorilor din lot. De altfel, după amicalul de la Chișineu Criș, cu Szegedul, Cristi Todea a recunoscut că el și colegii săi se ghidează în special după profilul mijlocașilor pe care-i au la dispoziție.
Și vorbim mai ales de fotbaliști tineri și foarte tineri, între care Hlistei, Petra și Buia, la cei 23 de ani ai lor, sunt considerați „vete­rani”. „Până acum, am încercat în meciurile amicale două sisteme de poziționare, 4-3-3 și 4-2-3-1, adaptate mai bine pe calitățile jucătorilor noștri. De exemplu, de la mijloc în sus, avem destui fotbaliști tehnici, rapizi, care – însă – nu au un fizic prea impunător. Așa că, neputându-ne axa pe un joc de forță, am încercat mai degrabă un joc de po­sesie. Dar, să nu uităm că avem și doi atacanți de careu buni, Curtuiuș și Popa, care ar putea juca uneori împreună. O să decidem ulterior în funcție de adversari sau de forma sportivă a jucătorilor noștri în ce sistem vom evolua în campionat”, a punctat Cristi Todea la finalul disputei cu maghiarii de la Szeged, care, printre altele, vor pleca într-un turneu de pregătire tocmai în Antalya la finalul acestei săptămâni.
Ca o dată statistică să spunem că în cele trei partide amicale disputate în această iarnă, UTA a înscris trei goluri. Marius Curtuiuș a reușit „dubla” în manșa tur, cu Sze­gedul, iar Alex Manea a marcat miercuri, dintr-o lovitură liberă.

Recomandările redacției