Ţolea: „Ponta a recunoscut că ordonanţa cu privire la finanţarea creditelor restante este nefuncţională”

0
159

 toleaPrim-vicepreședintele Alianței Creștin Liberale Arad, Adrian Țolea, a declarat, că ordonanța de urgență legată de finanțarea creditelor restante cu ajutor din partea statului, denumită „electorată”, s-a dovedit a fi o păcăleală, aceasta fiind nefuncțională, lucru recunoscut și de către Victor Ponta. Totodată, Adrian Țolea a taxat și declarațiile premierului cu privire la neaplicarea acestei măsuri, spunând că sunt niște declarații complet neserioase. „Premierul Ponta a recunoscut, vineri, că ordonanța de urgență legată de finanțarea creditelor restante cu ajutor din partea statului, denumită «electorată», nu este funcțională. Scuza lui Ponta este că nu ar exista «mare entuziasm» în mediul bancar, în legătură cu aplicarea acestei măsuri. Victor Ponta încearcă să mai dreagă busuiocul declarând că «încet, încet se va face o practică în acest sens», o declarație complet neserioasă. Realitatea vieții de zi cu zi a dezumflat propaganda pesedistă care lansase ideea că un milion de români cu probleme la plata ratelor la bănci vor beneficia de o păsurire de doi ani, grație milostiveniei Guvernului Ponta. Se pare că premierul și-a amintit abia acum că partea de sistem bancar nu ține de Guvern sau de legislație, după ce luni la rând a întreținut minciuna că Guvernul poate impune promisiunile populist-electorale unor instituții care funcționează după reguli stricte”, a declarat Adrian Țolea. Acesta a adăugat că este foarte probabil ca Victor Ponta să fi știut că electorata nu va avea niciun efect, însă „premierul a întreținut într-un mod cinic iluzia că este salvatorul familiilor cu venituri modeste și aflate în dificultate cu rambursarea creditelor”. Prim-vicepreședintele ACL Arad a mai explicat că „electorata” este un exemplu tipic pentru teleguvernarea PSD, o guvernare plină de promisiuni și vorbe goale, cu scopul de a lua voturile românilor. În același timp, Adrian Țolea a dat și câteva exemple de promisiuni nerealizate ale lui Victor Ponta. „«Electorata» este un exemplu tipic pentru tele-guvernarea PSD, aceștia fiind campioni la vorbe goale televizate, în realitate – amăgiri și țepe. Mașinăria pesedistă merge din plin cu promisiuni și vorbe goale, cu scopul de a păcăli populația și de a culege voturi. Guvernul Ponta recurge la două tipuri de manevre: prima dată  emite măsuri populiste care nu pot fi aplicate; apoi dă astăzi cu o mână, iar după alegeri ia înapoi cu trei mâini”, a adăugat Ţolea Prim-vicepreşedintele ACL Arad a spus că actualul Executiv a promis un milion de locuri de muncă, iar realitatea arată un șomaj în creștere – 19.000 de șomeri în plus în luna iulie; a promis zece miliarde de lei în investiții, dar în realitate investițiile publice au scăzut cu aproape 35% în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut. „Iar investițiile străine directe au scăzut cu peste zece procente în primele șase luni, în comparație cu perioada similară a anului trecut”  a conchis   Adrian Țolea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.