Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, că raportul Curții de Conturi pe anul 2013 confirmă, din păcate, modul iresponsabil, ineficient și discreționar în care sunt cheltuiți banii publici de către premierul Victor Ponta și colegii săi din PSD. „Curtea de Conturi a constatat că bugetele publice au fost păgubite în 2013 cu peste 1.1 miliarde de euro, de trei ori mai mult decât în anul anterior, bani de care românii au fost privați prin relele practici de guvernare ale lui Victor Ponta. Raportul Curții de Conturi spune că «impactul financiar al neregulilor constatate în anul 2014, comparative cu cel înregistrat în anul 2013, este mai mare cu 1.186,8 milioane lei, respectiv cu 30,4%, și anume: 422,5 milioane lei veniturile suplimentare și cu 764,3 milioane lei prejudiciile». Incompetența guvernanților reiese tocmai din fundamentarea nerealistă a proiectului de buget. Prin cele două rectificări operate în 2013, veniturile bugetului de stat s-au diminuat cu 4.818,3 milioane lei, creditele bugetare s-au redus cu 2.329,2 milioane lei, iar deficitul s-a majorat cu 2.489,1 milioane lei. Una dintre practicile cele mai nocive a fost alocarea de sume importante din Fondul de rezervă bugetară fără criterii clare și transparente, acest fond funcţionând practic ca un buget paralel fără control parlamentar. În 2013, guvernul Victor Ponta a emis 38 hotărâri pentru alocarea a aproape un miliard de lei din Fondul de rezervă bugetară, majorat astfel de aproximativ cinci ori faţă de prevederile iniţiale. Deși Legea finanţelor publice locale stabileşte că banii din Fondul de rezervă bugetară pot fi acordaţi doar pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, guvernul a aprobat numeroase derogări pentru a aloca bani din această sursă în special primarilor săi. Banii au fost repartizaţi prin ordin al vicepremierul Liviu Dragnea şi fără ca lista primăriilor beneficiare să mai fie publicată în Monitorul Oficial. În practică, nu a existat nici măcar un control al Ministerului Finanţelor prin care să fie verificat dacă obiectivul final prevăzut în documentul de alocare a banilor a şi fost îndeplinit”, a declarat Adrian Țolea. Într-un alt registru, prim-vicepreședintele PNL Arad a mai declarat că PSD dă dovadă de atitudine duplicitară, cu atât mai mult cu cât social-democrații refuză în continuare discutarea OUG 55 privind migrația aleșilor locali, declarată neconstituțională. „Majoritatea PSD din Camera Deputaților blochează discutarea legii de respingere a OUG 55/2014, care a dat liber migrației aleșilor locali, atitudine dovedită în cursul săptămânii trecute, atât în cadrul comisiilor parlamentare, cât și în plen. Atitudinea majorităţii PSD ne arată că păstrează aceeaşi duplicitate, acelaşi dublu limbaj”, a conchis Ţolea.
Sport 41
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »