E firesc să ne propunem să marcăm cum se cuvine evenimente importante, precum sărbătorile, zilele de naștere sau onomasticele din viaţa părinţilor noștri. Putem completa bucuria din familie cu o surpriză: un cadou ce poate fi chiar de mare folos, dacă îl alegem cu grijă și în urma unei atente informări.
1. Un aspirator de calitate
Cel mai probabil, părinții au, deja, un aspirator care îi ajută să curețe locuința, dar e foarte posibil ca acesta să fie un model vechi, neperformant și mare consumator de energie. Prin urmare, un aspirator modern și ușor de manevrat va fi o achiziție de succes. Evoluția tehnologică ne permite astăzi să alegem oferte performante: de la cele cu funcționare clasică, pe bază de fir, până la modele portabile, verticale, cu acumulatori.
2. Purificator de aer – ajutor nebănuit
Pentru cei care suferă de afecțiuni ale aparatului respirator, precum și pentru cei care își doresc îmbunătățirea cali­tății vieții, purificatorul de aer este un alt cadou bine ales. Majoritatea resimțim, inevitabil, efec­tele negative ale deteriorării atmosferei, care pot afecta dramatic starea de sănătate, mai ales, a celor vârstnici. În consecin­ță, un aparat special dedicat îmbunătățirii calității aerului respirat va fi, cu siguranță, un obiect extrem de bine primit și utilizat pe termen lung.
3. Espressorul dorit, care nu a fost ni­cio­dată o prioritate
Poate deveni cel mai bun prieten al familiei în diminețile răcoroase, înlocuind celebrul ibric vechi. Pentru unii, cafeaua poate fi un capriciu, însă, pentru mulți ea reprezintă detaliul care face diferența între o zi anostă și una spornică, din pri­mele minute ale dimineții.
4. Un aparat foto
Traversăm o perioadă în care călătoriile și-au redus amploarea, însă, un aparat foto rămâne un cadou minunat. Chiar dacă pă­rinții nu călătoresc, deocamdată, pot începe învățarea sau detalierea tainelor foto­gra­fiei, pentru ca, în anii ce vor veni, să poată imortaliza locurile pe care le vor vizita.
5. Telefon inteligent sau tabletă
În unele cazuri, ar putea părea o mișcare îndrăzneață, ținând cont de reticența persoanelor în vârstă față de tehnologia modernă. Totuși, noile sisteme de operare au evoluat atât de mult, încât permit oricui utilizarea unui smartphone sau a unei ta­blete. Un asemenea cadou vine la pachet și cu avantajul excepțional al menținerii unei legături cu familia, atât video cât și audio, cu posibilitatea inte­racțiunii prin materia­lele multimedia, un univers infinit în comparație cu clasica legătură telefonică.

Recomandările redacției