Strâns cu uşa de către USR şi, mai ales, Klaus Iohannis, Ludovic Orban face un dans pe sârmă, asumându-şi răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, cu toate că primarii PNL aflaţi pe funcţii nici nu vor să audă de aşa ceva. De asemenea, chiar dacă la modul în doi peri, a afirmat mereu că alegerile anticipate reprezintă cea mai bună soluţie, deşi, în realitate, nu crede asta şi nici nu o doreşte, după cum nici parlamentarii PNL nu vor să-şi piardă pensiile speciale, din cauza nefinalizării mandatului. Orban şi PNL ştiu că în cazul unor alegeri anticipate riscă să ajungă la cheremul USR, care s-ar apropia periculos de nivelul la care se află liberalii. Mai sunt multe alte motive, asupra cărora nu mai insist şi mă voi apleca asupra semnelor care ne arată că Orban nu se gândeşte la anticipate şi nu crede că acestea vor avea loc. Dacă Orban ar avea certitudinea că vor fi anticipate, logic ar fi să nu mai respingă dublarea alocaţiilor copiilor şi creşterea pensiilor şi salariilor, ci să promită că Guvernul PNL instalat în urma alegerilor anticipate se va ocupa cu siguranţă de asigurarea acestor creşteri spectaculoase.
Poate să tragă mâţa de coadă până la ora alegerilor anticipate, fără să le pună în aplicare, doar promiţând ferm că le va face, dar că, din păcate, acum nu sunt posibile din varii motive, reale sau inventate. Una este să intri în alegeri anticipate promiţând marea cu sarea şi alta este să ceri poporului să aleagă un partid care spune că va recurge la austeritate.  Faptul că Orban nu apelează la trombonirea electoratului, arată că este decis ca PNL să rămână la guvernare până la alegerile parlamentare la termen. Or, dacă este aşa, mai bine spui de pe acum poporului situaţia reală decât să te recunoşti drept mincinos în septembrie, când vine scadenţa, cu două luni înainte de alegeri. Dacă, însă, oamenii sunt avertizaţi de pe acum şi reuşeşti să-i convingi că niciun alt guvern nu va putea să aplice acele măsuri populiste, ci, dimpotrivă, va fi obligat să taie pensii, salarii şi alocaţii, ai şanse ca valul de antipatie să se diminueze până în iarnă.
Mai sunt câteva zile până la asumarea răspunderii guvernului pe alegerea primarilor în două tururi şi depunerea moţiunii de cenzură de către PSD şi UDMR. La votarea moţiunii lucrurile se vor clarifica doar în mică măsură, pentru că, dacă moţiunea trece, vor fi o mulţime de variante de lucru şi este greu de prevăzut care va fi varianta aleasă de către conclavul politicienilor. Aşa cum am mai spus, dar au mai spus-o şi alţii, se pare că preşedintele Klaus Iohannis va decide dacă moţiunea va trece sau nu. Mai direct, mai pe ocolite, acesta a spus că nu crede în reuşita moţiunii de cenzură, ceea ce ar putea să însemne că, de fapt, în privinţa alegerilor anticipate face doar un joc de glezne, încercând să-şi crească popularitatea.

Recomandările redacției