Poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 2.987 persoane, verificate 157 societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare) și 39 de mijloace de transport în comun/persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 99 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 12.100 de lei.

Recomandările redacției