Tot răul spre bine

0
211

Aproape toată lumea care a urmărit situaţia din Basarabia, care cunoaşte cât de cât situaţia politică din cel de-al doilea stat românesc, este conştientă de faptul că Moscova şi-a pus preşedinte la Chişinău, după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Igor Dodon. Politicianul cu pricina este prorus până în măduva oaselor, promiţând în campanie că va întrerupe parcursul european al statului şi că va face tot ceea ce-i stă în putinţă să ducă aşa-zisa Republică Moldova în sfera de influenţă a Rusiei lui Vladimir Putin. În plus, acum, după ce s-a văzut cu sacii în căruţă, Dodon a anunţat că vrea alegeri parlamentare anticipate, pentru a răsturna actualul guvern cu orientări europen, cu speranţa că-şi va instala guvernul lui, filorus.

Nu  zice nimeni, este cât se poate de normal ca un stat să aibă relaţii apropiate, de prietenie cu orice alt stat, atunci când interesele celor două entităţi statale coincid. Nu ar trebui nimeni să fie atât de absurd încât să ceară Basarabiei să fie la cuţite cu fosta metropolă care a dat ora exactă la Chişinău zeci de ani, după semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Dar de aici până la a te arunca cu totul în braţele Rusiei este cale lungă şi în plus nu este, din punctul meu de vedere, o soluţie viabilă pe termen lung, singura variantă sustenabilă fiind drumul european.

Apare însă întrebarea: De ce l-au preferat basarabenii pe Dodon? Probabil unii dintre cei care l-au votat sunt nostalgicii care trăiesc şi acum din amintirile din timpul Imperiului Sovietic, iar alţii fac parte din minoritatea rusă înflăcărată de propaganda făcută de la Moscova. Sunt însă şi mulţi care au ajuns să pună semnul egalităţii între politicienii proeuropeni şi corupţie. Iar adevărul este că în loc să-şi vadă de treabă şi să nu compromită valorile în numele cărora au ajuns la conducerea statului, politicieni de genul fostului premier Vlad Filat au fost implicaţi în tot felul de scandaluri de corupţie, acest lucru fiind decontat acum, când Maia Sandu a pierdut alegerile. Cinic vorbind, dacă privesc lucrurile din punctul de vedere al unui român care îşi doreşte ca Basarabia să revină între graniţele României, alegerea lui Dodon ar putea reprezenta şi un avantaj. Cum în ultimii ani proeuropenii şi-au dezamăgit electoratul, este nevoie de o anumită perioadă de timp ca oamenii să uite lucrurile mai puţin plăcute, iar mandatul lui Igor Dodon ar putea reprezenta tocmai pauza de care formaţiunile ce susţin valorile europene şi proiectul unionist au nevoie. În plus, mă îndoiesc că acest preşedinte rusofil nu va face greşeli, mă îndoiesc că oamenii pe care îi va promova nu vor fura şi ei la rândul lor, mă îndoiesc că vor reuşi să nu-şi şifoneze imaginea. Iar acest lucru poate reprezenta o mare şansă pentru cei care vor ca Basarabia să fie parte a Uniunii Europene şi a României, nu o  parte a Uniunii Eurasiatice şi implicit a Imperiului Rus, aşa cum vrea Putin să-l reinstaureze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.