Potrivit mai multor știri conform cărora la Colegiul Național „Moise Nicoară“ Arad, le este interzisă participarea la pregătirea pentru examenele naționale, copiilor cadrelor medicale, Inspectoratul Școlar Județean Arad și conducerea Colegiului Național Moise Nicoară Arad precizează că sunt știri false.

Imediat ce am văzut știrea, am luat legătura cu directorul unității de învățământ, care mi-a confirmat că nu s-a discutat și nici nu s-a luat o asemenea măsură. În concluzie, știrea este falsă și solicităm celor care au publicat această dezinformare să o retragă și să-și asume caracterul ei fals”, declară Prof. Marius Göndör, Inspector școlar general.

Conducerea Colegiul Național „Moise Nicoară“ Arad a precizat că nu a luat și nici nu a discutat vreodată o asemenea măsură.

Recomandările redacției