„Totul este să vrei să faci ceva pentru comunitate”

0
440

Șicula este o comună bine gospodărită, cu un primar care este atent mereu la nevoile comunității. Aceasta este cea mai importantă dintre concluziile care s-au desprins în urma vizitei de documentare pe care am făcut-o, săptămâna trecută la Șicula, unde edilul-șef Duțu Căprar a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu.
– Domnule primar, comuna pe care o conduceți s-a schimbat mult în ultimul timp. Care este secretul?
– Se poate face orice, doar să vrei. În primul rând, contează foarte mult să drămuiești chiar și ultimul bănuț. Când spun acest lucru, vorbesc din propria experiență. Un alt aspect care contează este să ai o echipă bună, pe care să o ai sub control în permanență.
– Spuneți-ne, vă rugăm, care au fost principalele obiective pe care le-ați realizat anul acesta?
– Am reușit să pavăm centrul civic al comunei, mă refer la partea dreaptă, spre Seleuș. De asemenea, am montat stâlpii de iluminat public în fața bisericii și a școlii, deci tot în centru. În plus, am zugrăvit pe exterior Căminul Cultural, o lucrare care a fost necesară; am executat lucrări de refacere a podețelor peste șanțuri, podețe care era sparte de vreo doi ani de zile; o altă lucrare importantă care a fost făcută în folosul comunității a constat în pietruirea unor străzi din Șicula, asta, până le va veni rândul să fie asfaltate. Tot la Șicula, a început operațiunea de pietruire a unor drumuri agricole.
– Doar în Șicula au fost prevăzute lucrări?
– Nici pomeneală. La Chereluș a fost pavată partea stângă a centrului civic. Tot aici urmează să reparăm pe exterior Căminul Cultural, să refacem prin pietruire străzile care nu au fost asfaltate, și bineînțeles, drumurile agricole și podețele, la fel cum s-a întâmplat în centrul de comună. De asemenea, și cel de al treilea sat aflat pe raza administrativă a comunei, Gurba, are nevoie de același tip de lucrări și anume, zugrăvirea parțială a Căminului Cultural, refacerea drumurilor prin pietruire și refacerea centrului civic.
Mai trebuie spus că în toate cele trei localități, Șicula, Gurba și Chereluș, se face igienizarea sălilor de clasă, pe când începe noul an școlar. Nu știu dacă ați obeservat la noi în curte de ce utilaj dispunem. Este vorba despre o autospecială NACEL, cu care se pot face diferite lucrări la înălțimi de până la 20 de metri, cât are brațul de deschidere. O folosim la schimbatul becurilor, la toaletat pomii și la multe altele.
– Cu toate acestea, cârcotași există…
– Să vă spun eu ceva, este adevărat, pe margini mai există și cârcotași, care vorbesc, dar din câte știu eu, sunt foarte puțini, în număr nesemnificativ, astfel încât nici nu are rost să-i aducem în discuție.
– Spuneți-ne atunci, alte proiecte mai aveți?
– Pe lângă cele enumerate deja, avem și proiecte câștigate prin PNDL și GAL Șiria, care urmează să fie implementate și sunt finanțate de la bugetul de stat.
– Se știe că Șicula este o zonă bogată în tradiții, iar Ansamblul „Păstrătorii tradiției” este cunoscut atât în țară și peste hotare. Ce se mai întâmplă din acest punct de vedere?
– Ansamblul nostru despre care ați vorbit a fost invitat să participe la Festivalul Internațional de Folclor din Bar, Muntenegru, unde timp de cinci zile vor reprezenta comuna, județul și țara. Vor pleca pe 21 august.
Dar dacă tot vorbim despre cultură, aș vrea să menționez că recent, în sala Căminului Cultural din Șicula, a avut loc lansarea cărții „Șicula, ieri și azi. O istorie sentimentală”, scrisă de profesorul Ioan Codău. Au participat oameni de ști­ință, de cultură care au dorit să fie alături de autor. La cei 80 de ani ai săi, prof. Ioan Codău ne face să fim mândri că este din zona noastră.
– Vă mulțumim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.