Totul pentru Front, totul pentru victoria asupra Bucureștiului

0
211

Nu mai este pentru nimeni un secret că Ludovic Orban a decis la ordinul lui Iohannis ca PNL să nu aibă propriul candidat la Primăria Capitalei, ci să-l susţină pe Ni cu – şor Dan, care, chipurile, ar fi independent, dar în realitate este candidatul USR, formaţiune care de la bun început a spus că fondatorul USR este candidatul ei. Aşa cum am mai arătat, dacă Nicuşor Dan va câştiga, trei sferturi din laurii victoriei vor fi adjudecaţi de către USR, care va aduna puncte în perspectiva alegerilor parlamentare. „De peste un an, în toate declaraţiile mele, am transmis acest mesaj – că este necesar ca PNL să înţeleagă că este nevoie să avem un candidat unic la Primăria Capitalei. Iată că solicitarea noastră a fost îndeplinită”, spune Dan Barna. Iohannis a poruncit constituirea unui adevărat front al dreptei, un fel de Front al Salvării Naţionale din mâinile ciumei roșii, iar acum USR se poate lăuda că a fost cel care a reușit să realizeze primul pas. Iată, însă, că partiduleţul lui Julien Cioloș, PLUS, face nazuri și se comportă ca un șoricel care vrea drepturi egale cu aliatul său, elefantul, adică USR. Pentru că Dan Barna a afirmat răspicat că nici nu se pune problema parităţii USR-PLUS pe posibilele liste unice de candidaţi de pe cuprinsul ţării, PLUS încearcă să recurgă la un mic șantaj, ameninţând cu lansarea unui candidat propriu la Primăria Capitalei, în persoana lui Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloș. O mai mare ofensă pentru Klaus Werner nici că se putea! Cum, adică, PLUS îndrăznește să pună în pericol Frontul său? Drept urmare, au început să curgă nonstop știri despre faptul că tatăl lui Vlad Voiculescu a fost informator al Securităţii. Se știa încă din 2015, când Tribunalul București a dat verdictul, dar abia acum s-a făcut tevatură din această problemă. Vlad Voiculescu a înţeles mesajul și a anunţat că nu va mai candida, ci îl va susţine pe Nicușor Dan, chiar dacă mai mulţi oameni din PLUS au emis păreri deloc măgulitoare la adresa acestuia. Nu știu dacă a priceput mesajul și Julien Cioloș, dar se pare că proaspătul politician Moise Guran nu prea a priceput, din moment ce a declarat că el nu va face campanie pentru Nicușor Dan. Să fi vorbit Moise Guran de capul lui, sau transmite mesajul lui Julien, care a decis să lupte la baionetă, să-și impună punctul de vedere? Pentru Julien este esenţial să fie pe picior de egalitate cu USR în cadrul alianţei, dacă vrea să aibă șanse să ajungă din nou premier. Oricare dintre variante ar fi cea reală, se pare că Moise Guran nu a priceput avertismentul, așa că nu ar fi eclus ca, dacă nu se potolește, să aflăm despre el o mulţime de lucruri care pot să-l scoată definitiv din politica în care tocmai a intrat. Aștept cu interes să văd dacă PLUS va avea candidaţi comuni cu USR, sau va merge cu liste proprii, lucru de care mă cam îndoiesc, având în vedere că PLUS este varză la capitolul structuri în teritoriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.