Trafic de migranţi, la Nădlac

0
321

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat trei persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false, sau aparţinând altor persoane.

Astfel, la Nădlac, s-a prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, bulgarul V.V., de 52 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria. În maşină mai călătoreau un conaţional, dar şi o altă persoană care s-a legitimat cu o carte de identitate bulgărească.

Politia de Frontiera„Cu ocazia controlului s-a constatat că documentul unuia dintre bărbaţi nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, stabilindu-se că este vorba de un cetăţean sirian, în vârstă de 33 ani. Tot la Nădlac  s-a prezentat, ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu un document italian. Colegii mei au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie, cercetările stabilind că este vorba de un marocan, în vârstă de 30 ani”, ne precizează comisar şef Danial Iancu, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

În cele două cazuri a fost luată măsura întreruperii călătoriei persoanelor şi cercetarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Pentru cei doi cetăţeni bulgari, au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.