Tinerii cercetați pentru trafic de droguri au fost plasați în arest la domiciliu sau sub control judiciar. În urma perchezițiilor efectuate în data de 25 septembrie de procurorii DIICOT Arad, cinci tineri au fost ridicați și duși la audieri, iar în cele din urmă, Tribunalul Arad a decis ca trei dintre aceștia să fie plasați în arest la domiciliu. Astfel, Ailioaei Octavian-Laurențiu, Cosma Alexandru Daniel și Negrean Ovidiu Ionuț au fost puși în libertate și au obligația de a nu părăsi domiciliul, în vreme ce Komsa Ferdinand Antoniu și Reștea Andrei sunt cercetați sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 26 septembrie până în 24 noiembrie.

Amintim că nu mai puțin de 14 percheziții au fost efectuate în județele Arad și Bihor pentru destructurarea unei grupări de traficanți de droguri. Astfel, au fost efectuate un număr de 14 percheziţii domiciliare (șase pe raza judeţului Arad şi opt pe raza judeţului Bihor) fiind puse în aplicare un număr de cinci mandate de aducere faţă de membrii grupului infracţional.

Până în prezent, în dosar a fost indisponibilizată cantitatea de 1,5 kg droguri de mare risc (MDMA – ecstasy) şi 1 kg droguri de risc (canabis).

De menționat este faptul că, în același dosar, sunt cercetați alți trei tineri, care se aflau deja în arest preventiv, după ce au fost prinși comercializând droguri, la începutul lunii septembrie. În cazul acestora, Tribunalul Arad a dispus, în urmă cu câteva zile, prelungirea arestării preventive pentru Nyeki Ciprian Cosmin și Nyeki Silvester Armand. În cazul tinerei, Cosma Alexa Larisa, magistrații au hotărât înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Recomandările redacției