Începând de ieri seară, ora 23.00, la graniţa româno-ungară traficul pentru autovehiculele de mare tonaj se derulează fără restricţii, sens în care se prefigurează o creştere a numărului de autovehicule care se vor prezenta la control pe sensul de ieşire din ţară, precum şi a timpului de aşteptare în punctele de trecere a frontierei situate la granița comună.

Reamintim faptul că, în perioada 13.03, ora 23.0015.03.2021,ora 23.00 (ora României) circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone a fost restricționată pe teritoriul Ungariei. Măsura a fost luată de către autoritățile din ţara vecină ca urmare a faptului că data de 15.03.2021 a fost declarată zi de sărbătoare națională, nelucrătoare.

Poliția de Frontieră Română recomandă șoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se evite aglomerarea doar a unor puncte de trecere a frontierei.

Totodată, se recomandă consultarea paginii de internet www.politiadefrontiera.ro unde este disponibilă aplicația Trafic on-line, aplicație ce conține și secțiunea pentru autovehiculele de mare tonaj. Aceasta pune la dispoziția publicului o medie a timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei pentru diferite perioade de timp.

Traficul de călători și autoturisme se desfășoară în condiții normale.

Recomandările redacției