Ne aflăm în imediata apropiere a minivacanţei prilejuite de Ziua Naţională a României, sens în care conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele de trecere a frontierei din subordine.

Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În aceasta perioadă, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ și reducerea timpului de așteptare, respectiv suplimentarea numărului personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere a frontierei de pe raza județelor Bihor și Arad.

Menţionăm faptul că, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată,  vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

Reamintim că, la graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către statul vecin.

Recomandări adresate participanţilor la traficul  transfrontalier

În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate

De asemenea, reamintim participanţilor la trafic că pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro, în care sunt actualizate valorile medii ale timpului de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere. 

Recomandările redacției