Davide Astori, 31 de ani, căpitanul Fiorentinei, a fost găsit mort ieri dimineaţă, în camera unui hotel din Udine, unde Fiorentina urma să joace ieri, pe Dacia Arena, cu Udinese, un meci din Serie A. Potrivit Udine Today, Davide ar fi suferit un stop cardiac în timp ce dormea, la La Di Moret Hotel, stabiliment unde echipa sa era cantonată sâmbătă dimineaţă.
Clubul Fiorentina a emis un comunicat oficial prin care a confirmat decesul lui Astori şi a cerut să se respecte intimitatea familiei jucătorului.
„Fiorentina anunţă cu profundă tristenţe că Davide
Astori, căpitanul echipei, a încetat subit din viaţă. Ca urmare a acestei situaţii teribile, facem apel la respec­- tarea intimităţii familiei sale”, se precizează în comunicat.
Crescut la şcoala lui Milan, fundaşul viola a mai jucat la Cagliari şi AS Roma şi urma să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea de tradiţie din Serie A. Căsătorit cu Francesca Fioretti, Davide are o fiică în vârstă de 2 ani.
Astori avea 14 selecţii pentru naţionala Italiei. Toate meciurile ce ar fi trebuit să se dispute duminică au fost amânate.
Ianis Hagi (19 ani), fost mijlocaş la Fiorentina, l-a cunoscut îndeaproape pe omul care purta banderola grupării viola. În pre­zent la Viitorul, fiul lui Gheorghe Hagi a transmis pe pagina sa de instagram un mesaj puternic, care reflectă personalitatea fostului său coleg.
„Nu pot să cred, speram că e o ştire falsă. E cea mai tristă ştire. Vei fi mereu căpitanul nostru şi un mare şi drag prieten. Transmit gândurile mele calde familiei lui Davide şi Fiorentinei. La revedere, prietene!”, a scris Hagi jr.

Recomandările redacției