O tânără de 19 ani, de loc din Cărand, instituţionalizată la Centrul de Plasament din Vărădia de Mureş, a murit, marţi seara, în jurul orei 18,00, înecată cu mâncare.
Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, ne-a declarat că „un angajat al instituţiei cu pricina ne-a sunat să ne deplasăm de urgenţă la faţa locului, ceea ce am şi făcut. Într-adevăr, am descoperit cadavrul unei tinere, dar care nu prezenta semne vizibile de violenţă, deci nu există nicio suspiciune cu privire la cauzele morţii fetei.”
Tânăra, din câte ne declara Vanina Vanci, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, „avea probleme psihice, fiind internată, cu ceva vreme în urmă, la Spitalul din Mocrea. În momentul incidentului, în sala de mese se mai aflau alţi 36 de beneficiari, supravegheaţi de trei referenţi. S-a înecat în timp ce mânca pâine cu cârnaţi polonezi. În momentul când s-a observat că începe să se înece, a intervenit prompt asistenta centrului de plasament pentru a-i acorda primul-ajutor. În tot acest timp, au fost sunate şi Ambulanţa şi Poliţia, care au ajuns la zece minute de la apel. După alte cinci minute a ajuns şi un echipaj SMURD”.
Eforturile medicilor de a o salva pe tânără au fost zadarnice, chiar dacă aceştia au încercat aproximativ o oră să o readucă la viaţă.
Provenită dintr-o familie mai săracă şi care, din păcate, nu prea o vizita, tânăra va fi îngropată în localitatea de baştină, cheltuielile privind înmormântarea urmând să fie suportate în totalitate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Arad.
În acest moment, s-a format o comisie de anchetă internă care să analizeze cazul, formată dintr-un reprezentant al Centrului de Plasament Vărădia de Mureş şi de directorul adjunct al D.G.A.S.P.C. Arad, Rodica Crainic.
(D.D.)
Sport 46
UTA a scos la vânzare biletele pentru partida cu Oțelul! Meciul din etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc joi, de la ora 16:45
citește mai mult »