Tragedie pe șosea: trei morți și patru răniți în urma unui groaznic accident pe drumul Timișoara – Buziaș

0
3829

„Au fost implicate patru autoturisme și un autotren. Sunt șapte persoane implicate, dintre care patru persoane conștiente, monitorizate la fața locului de echipajele de urgență. Din nefericire, trei sunt decedate (doi bărbați și o femeie), două victime au fost transportate la spital, iar celelalte două primesc îngrijiri la locul accidentului”, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș.

Din primele date, un autoturism care se îndrepta spre Buziaș a oprit pentru a face un viraj la stânga, să intre spre satul Albina. În vreme ce șoferul aștepta să treacă o coloană ce venea către Timișoara, din spate s-a apropiat în viteză camionul. Șoferul a frânat brusc, mastodontul a ajuns de-a curmezișul drumului lovind primele autoturisme ce veneau din față.

Cei trei care au decedat în urma impactului sunt un fost polițist si mama acestuia, care erau într-una dintre mașini, precum și șoferul unui alt autoturism.

Politiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă sa stabilească cu precizie cum s-a produs nenorocirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.