Trăim de ochii facebook-ului

0
390

Zilele trecute, pentru câteva ore bune, nu au funcționat câteva dintre cele mai iubite rețele sociale. Au fost oameni care nici măcar nu au sesizat această defecțiune, au fost și oameni care au profitat de această pauză pentru a petrece timp cu cei dragi, din viața reală, însă au fost și oameni disperați că nu le merge rețeaua mult iubită. Unul, din disperare, chiar a sunat la 112, pentru a anunța că nu-i funcționează facebook-ul și nu poate vorbi cu soția. Ce ne spune această întâmplare? Că rețelele de socializare sunt ca drogurile, nu putem scăpa de ele. Din păcate, mulți dintre noi au devenit dependenți de aceste rețele, unii prin natura meseriei, alții pur și simplu din cauza unor lipsuri din sufletul lor. Sunt acei oameni care simt nevoia să demonstreze lumii că o duc perfect, că sunt ,,cei mai cei”, ,,că pot” , ,,că au”….

Nu am mulți prieteni pe facebook, iar pe câțiva  dintre ei  îi cunosc de ani buni, chiar din copilărie.  Îmi plac postările unora, iar pe altele le ignor deoarece nu rezonez cu ele. Scriu și eu, aproape zilnic, deoarece scrisul e un fel de pasiune mai veche. Nu tot ce postez e legat de viața și de trăirile mele, de multe ori scriu despre trăirile altora. Văd însă, foarte mulți oameni pentru care facebook-ul e un fel de oglindă, care reflectă tot ceea ce fac: ce mănăncă, unde mănăncă, ce note au copii lor, câte premii au câștigat, își postează iubirile, inelelele, florile, parfumurile, casele , mașinile,  își fac declarații, își urează tot felul de lucruri….toate într-un mediu virtual, așteptând feedback-ul lumii. Mă întreb, de ce nu le putem spune oamenilor dragi, în față, lucrurile care vrem să le transmitem. Un simplu ,,mulțumesc că existi”, un ,,te iubesc”, sau un ,,la mulți ani”, spus în față valorează de mii de ori mai mult decât unul virtual. Vrem să demonstrăm ce? Să arătăm lumii că putem? Să arătăm lumii că iubim? Dar mă întreb, ce-i pasă lumii, când iubim , sau când suntem fericiți? Lumii nu-i pasă și chiar dacă dau impresia că le pasă, dând un amărât de like, la o postare, îl dau, de multe ori, fără să simtă nimic. Nu mi-a plăcut niciodată să îmi expun familia și viața personală pe internet, chiar dacă mai pun poze și eu, prefer să spun cuvintele magice ,,mulțumesc” sau  ,,te iubesc” în față, deoarece nu simt că trebuie să demonstrez cuiva ceva. Dar sunt oameni, și nu puțini,  care au nevoie să demonsteeze zilnic ceva. Întotdeauna am văzut, în acest gen de postări, multă frustrare, dacă ai ajuns să fi mai mult virtual decât real. Văd de asemenea multe postări în care oamenii se laudă cu toate achizițiile, fie materiale, fie umane. ,,Mi-am luat casă”, ,,mi-am luat mașină”, ,,am o iubită nouă”, sau un ”bărbat minunat”. Dar de ce nu-i spui lui, că e minunat…sau ei. De ce trebuie să știe ,, tot satul”, că iubești, că urăști sau că mănănci ceva bun? Poate altul n-are ce pune pe masă, în timp ce tu postezi grătare.  Ce vină am eu, cititorul, că tu nu te înțelegi cu vecina, cu nevasta, cu copilul sau cu soacra? De ce trebuie să văd eu și să fiu agresată vizual cu postări care nu mă privesc?  Da, ar zice mulți, există și secțiunea ,,ignor” , așa este, există și o folosesc. Dar, din păcate asta nu schimbă cu nimic  lumea în care trăim. Nu putem da ignor unor astfel de oameni, chiar dacă uneori ne-am dori. Sunt tot mai mulți pe zi ce trece și rețelele de socializare au devenit un fel de loc unde fiecare expune ce vrea. Chiar dacă apelul cetățeanului la 112, prin care anunța că nu-i merge facebook-ul, părea amuzant, realitatea este extrem de tristă. Nu mai știm să trăim real, totul e de ochii lumii…sau al facebook-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.