Într-o cursă pe Linia Aradul Nou – Făt Frumos, la o oră a dimineţii, în tramvai a început să se audă un ţiuit acut şi continuu. Pasagerii au sesizat acest inconvenient și reacțiile au început să apară. Comentarii diverse, atât despre situația în sine cât și despre nemulțumirile lor generale legate de transportul în comun.
Staționând într-una din stații, vatmanul a verificat uşile și aparent acestea erau cauza sunetului supărător, care foarte probabil semnalau o problemă cu acestea.
Călătorii erau deranjaţi, însă s-au resemnat rapid şi au continuat conversaţiile cu „muzica” de fundal cauzată de o defecţiune încă nu complet cunoscută.
Ţiuitul a încetat, dar chiar şi în momentele acelea de linişte, ceva era în neregulă deoarece vatmanul se tot plimba până la una dintre uşi pentru a verifica.
Acesta a anunţat apoi după câteva că „L-am rezolvat, acum Doamne ajută să meargă”
Tramvaiul a ajuns cu bine la capătul de linie, iar deocamdată nu s-a mai întâmplat niciun eveniment ce ar putea perturba mersul acestuia.

Recomandările redacției