Nu degeaba e vorba că marți sunt trei ceasuri rele. Așa a fost și ziua de 20 octombrie. Dimineața mi-am uitat un document acasă, așa că am revenit să-l recuperez. Dar cu asta am pierdut ceva timp. La întoarcerea spre stația de tramvai m-am împiedicat, de era să cad. Tramvaiul cu care plec în mod normal spre locul de muncă, l-am ratat. Așa că, n-am avut ce face și am dârdâit câteva minute în frig. Afară erau, la acea oră , nu mai mult de două grade Celsius. Dar iată că vine tramvaiul, mai repede decât în tabelă. La 7,33 , în stația Lebăda, în loc de 7,36, cât scrie în graficul de circulație. Dar asta este o altă poveste. Abia așteptam să urc în tramvai, ca să mă încălzesc un pic. Ghinion. Când s-a deschis ușa, parcă un aer polar m-a tăiat în două. Era un frig în tramvai, de nu-ți venea să scoți… biletul din buzunar. Un Tatra vechi, care făcuse și Primăvara de la Praga. Dar nu asta era problema. În fond marea întrebare este: cum de este lăsat un astfel de tramvai să iasă din depou? În fond cred că aproape toți dintre dumneavoastră ați cunoscut senzația aceea teribil de neplăcută, atunci când intri într-o încăpere neîncălzită și este mai frig decât afară. Oamenii din tramvai stăteau zgribuliți. Tăcuți. Resemnați. Doi dintre ei însă vorbeau: „E un frig în tramvai, de-ți îngheață sufletul “. Un altul și-a pus o haină, pe care o avea în geantă sub șezut, pentru a nu sta direct pe plasticul scaunului, care era foarte rece. Și eu, dar și mulți alți călători au preferat să stea în picioare, deși erau locuri libere. Chiar dacă este vechi, acest tramvai are un sistem de încălzire destul de bun în scaun. Dar efectiv căldura nu ieșea de niciunde. Nici nu mai contează motivul. Prezentăm doar faptele. Ce să mai spunem, o adevărată ladă frigorifică pe șine. Mai în glumă, mai în serios mi-a venit să strig: „Arestați tramvaiul 3, pentru zădărnicirea combaterii bolilor!“. Că tot suntem în plină pandemie. Iar o …congelare de acest gen, credem că numai bună nu este pentru sănătatea oamenilor. Nu este prima dată când întâlnesc asemenea cazuri. Acum m-a „zgândărit“ însă mai tare, pentru că nu mai departe de zilele trecute, am fost în Cluj -Napoca. Aici transportul în comun este la un alt nivel. De oraș european. Parcă nici nu ești în România. În primul rând te frapează frecvența extrem de bună a mijloacelor de transport. Astfel pe ruta cu care circulam preponderent, doar o singură dată nu am avut loc pe scaun. Asta în condițiile în care se practica diistanțarea socială: adică un scaun liber, unul ocupat. Cu toate acestea nu era înghesuială. Iar explicația este simplă: frecvența suficient de mare, duce la o călătorie în condiții aerisite. În plus autobuzul cu care circulam era full electric, adică nepoluant. Înăuntru o curățenie exemplară. Efectiv mirosea a detergent. La noi , cele mai multe dintre tramvaie sunt soioase, iar mirosurile îți întorc nasul pe dos. Măcar dacă simțul olfactiv este funcțional, n-ai Covid-19! Asta, așa ca să nu se spună că nu suntem… pozitivi. În atitudine, desigur. Nu în altceva, că se interpretează. Aașdar la Cluj -Napoca se poate. Așa ca fapt divers: în ziua de sâmbătă, frecvența este mai redusă și în Cluj. Noi am zice că este suficient de rezonabilă. Cu toate acestea, două doamne comentau: „Ar trebui să vină mai des, ca să nu fie înghesuială“. Este drept era ceva mai multă lume, dar autobuzul era suficient de aerisit. Însă ceea la Cluj-Napoca este normalitate, la Arad pare ceva din altă lume. Iar oamenii de acolo au alte pretenții. Dar așa este când te obișnuiești cu frigul, mizeria, cu grafice de circulație de multe ori nerespectate lucrurile ți se par, din păcate, normale. La ora 7,53 am ajuns în stația Crișan. Am coborât. Afară mi s-a părut cald…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției