Transport ilegal de material lemnos, oprit în trafic pe DN7

0
340

Transportatorii care nu prezintă acte conforme pentru materialul lemnos sunt sancţionaţi penal sau contravențional de către poliţişti și întreaga cantitate poate fi confiscată.

Ieri, polițiștii Postului de Poliție Vărădia de Mureș, împreună cu cei ai Postului de Poliție Săvârșin, au depistat în trafic în flagrant, pe DN7, un autocamion în cuplu cu remorcă, încărcat cu material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în avizul de însoțire primar pentru 14,73 mc de material lemnos (lemn rotund din speciile fag și carpen), nu este înscrisă cantitatea de 1,64 mc material lemnnos (lemn rotund din specia gorun), descoperită în autocamion, iar în avizul de însoțire secundar pentru 25,71 mc de lemn rotund din speciile fag și carpen, nu este înscrisă cantitatea de 0,93 mc material lemnos, lemn rotund din specia gorun, descoperită în remorcă.

În cauză au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000 de lei operatorilor economici, în baza Legii 171/2010, iar cantitatea de 2,57 mc de material lemnos, din specia gorun a fost ridicată în vederea confiscării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.