COVID-19 se răspândește cu viteză și cu fiecare persoană nou apărută care are acest virus oamenii se panichează tot mai tare. Am stat de vorba cu un transportator de marfă arădean, șofer pe TIR, care în noaptea de marți spre miercuri a ajuns la granița țării noastre. Aceea a fost prima noapte în care au început să apară cu adevărat unele probleme, coada de la Vama Nădlac fiind televizată pe toate canalele, oamenii deja simțeau frica și așteptau cu sufletul la gură noi informații. Atunci, venit tocmai din Italia, din apropierea zonelor roșii, acesta ne-a povestit cum a decurs toată procedura și ce a trebuit să facă înainte să fie lăsat în țară. 

Din declarațiile lui: „La vamă nu au avut treabă cu noi, cu transportatorii. Este adevărat că am fost și eu înregistrat, de acum sunt în evidența celor de la graniță. Mi-au spus că o să mă sune din când în când ca să verifice dacă totul e bine, dacă am febră sau alte simptome. Până una alta, ne-a lăsat să ne facem cursa mai departe. Eu am ajuns în țară în noapte de marți spre miercuri, pe la ora 04.00, am luat altă încărcătură de undeva de lângă Arad și am plecat înapoi în Italia. Mi-au spus și că deocamdată totul este în regulă și să nu mă sperie ceea ce se întâmplă“, ne-a povestit I.B..

De asemenea, el a mai adăugat și că: „Cei de la frontieră cu care am stat de vorbă mi-au spus clar că dacă dau vreun semn cum că aș fi contactat virusul, pe acasă nu mai trec și merg direct în carantină, deci familia mea o să fie în siguranță. Până atunci în Italia încă se lucrează, cel puțin pe acolo pe unde descarc eu marfa. Nimeni nu ne-a spus încă să rămânem acasă sau să nu mai facem cursele că se închide toată țara“

Din alte surse am aflat și faptul că transportatorii de marfă care fac curse din România spre Italia și invers nu sunt considerați purtători de virus, chiar de aceea pentru ei este ceva mai simplă procedura. Aceștia își fac doar cursele și de cele mai multe ori nu intră în contact cu prea multă lume. Ei merg, descarcă, încarcă și se întorc în țară. Toate acestea se datorează și faptului că ei nu au voie să intre cu camionul tocmai prin orașe și să se plimbe printre oamenii de acolo, ei ocolesc de cele mai multe ori centrele orașelor și au un anumit traseu de urmat. 

Recomandările redacției