Pastila anti-COVID-19 produsă de Merck rămâne „activă” împotriva variantei Omicron, a anunțat compania americană, pe baza rezultatelor a şase studii de laborator. Tratamentul, numit Molnupiravir, este un antiviral care trebuie administrat rapid după apariţia simptomelor şi luat timp de cinci zile pentru a preveni replicarea virusului, conform digi 24.

Aceste studii in vitro, realizate pe baza testelor celulare, au fost conduse în mod independent de cercetători din şase ţări (Belgia, Germania, Cehia, Polonia, Ţările de Jos şi Statele Unite).

Rezultatele arată că „Molnupiravir are încă activitate antivirală împotriva Omicron, principala variantă care circulă în întreaga lume”, a declarat dr. Dean Y. Li, preşedintele laboratoarelor de cercetare ale Merck, potrivit AFP. Aceste studii „oferă o mai mare încredere în potenţialul Molnupiravir de a fi o opţiune de tratament importantă pentru unii adulţi cu cazuri uşoare sau moderate de COVID-19 şi care riscă să dezvolte un caz sever de boală”, a mai spus el.

Eficacitatea Molnupiravir împotriva Omicron nu a fost încă evaluată în cadrul studiilor clinice, a precizat Merck, cunoscută sub numele de MSD în afara Statelor Unite şi Canadei.

Tratamentul, uneori comercializat sub numele de Lagevrio, a fost aprobat în peste zece ţări, inclusiv în Statele Unite, Regatul Unit şi Japonia. Statele Unite au achiziţionat 3,1 milioane de tratamente, dintre care 2 milioane au fost deja livrate, potrivit companiei.

Zece milioane de tratamente au fost produse în total în 2021, iar Merck plănuieşte să producă alte 20 de milioane în 2022. Un tratament reprezintă cantitatea de pastile necesară pentru a trata un pacient timp de câteva zile, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că luni vor ajunge în ţară 50.000 de cutii de Molnupiravir.

„Luni va sosi în România o cantitate de 50.000 de cutii de medicament inovativ antiviral – Molnupiravir. Am reuşit să facem acest lucru. Din păcate, cu cei de la Pfizer nu am reuşit, ne-au pus nişte condiţii comerciale şi un contract tipic din Statele Unite, care e foarte greu adoptat în România. Vă dau un singur exemplu, care cred că ar crea foarte multe rezerve, în primul rând pacienţilor: crearea unui fond naţional care să despăgubească eventualele victime ale administrării acestui tratament. Vă daţi seama că o astfel de chestiune nu avem cum să facem şi e foarte de greu de instrumentalizat, mai ales că nu sunt precizări legate de dimensiunea acestui fond”, a afirmat Rafila, joi.

Miercuri, ministrul Rafila preciza că a încheiat contractul şi a stabilit ultimele detalii privind livrarea acestui produs.

„Am încheiat contractul, am semnat şi am stabilit ultimele detalii privind livrarea primului dintre cele două produse inovative, Molnupiravir, mă refer la cel care se administrează pacienţilor cu risc crescut, simptomatici, în centrele de evaluare sau în spitale”, spunea ministrul.

El arăta că acest lucru va avea un impact favorabil în ceea ce priveşte scăderea presiunii pe secţiile de terapie intensivă, conform digi 24

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției