Dincolo de problema punctelor înjumătățite de Federație și pentru care, de altfel, utiștii au depus un memoriu la TAS, pentru echipa lui Laszlo Balint a apărut și inconvenientul legat de meciurile de verificare. A trecut exact o lună de la revenirea la antrenamente și, în afara unor jocuri în familie, „roș-albii” nu au avut posibilitatea să-și verifice potențialul după pauza lungă provocată de pandemia de coronavirus.
Sâmbătă seara, arădenii i-au privit la televizor pe cei de la CFR Cluj, în disputa din play-offul Ligii 1, de la Botoșani, când ei ar fi trebuit să fie găzduiți în Gruia, pentru un test, dacă moldovenii nu ar fi scăpat mai repede de ancheta epidemiologică demarată după ce medicul echipei a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2. „Există un anumit disconfort creat de imposibilitatea de a lega măcar un
amical în această perioadă pre-compe­tițională. Un joc cu campioana României ar fi fost excelent pentru noi, dar nu avem ce face, l-am înlocuit cu un antrenament mai tare, tematic. Trăim vremuri speciale în toate domeniile și trebuie să ne descurcăm cum putem. O să facem tot posibilul să găsim un adversar măcar pentru săptă­mâna ce urmează, dar șansele de reușită sunt foarte mici. Chiar dacă, între timp, mai sunt echipe reunite în zona noastră, ele nu au trecut prin toate etapele protocolului, nu au cel puțin trei teste negative și atunci nu avem cum să jucăm cu ele”, spune Laszlo Balint, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.
Legat de teste, Cipri Rus și colegii săi au ieșit negativ și la a patra încercare, făcută la 28 de zile după prima. Următoarea va fi programată în săptămâna premergătoare disputei cu Petrolul Ploiești, adică în primele zile ale lunii iulie. Între timp, Tomozei și Stancu și-au reluat și ei alergările, însă rămâne de văzut dacă vreunul dintre ei poate fi luat în calcul pentru disputa cu trupa lui Costel Enache.
În altă ordine de idei, de ieri, juniorii clubului, reuniți și ei în vederea pregătirii finalului de sezon în Liga a II-a, au intrat în febra Bacalaureatului. De la prima echipă, susțin examenul maturității: David Miculescu, Damian Isac, Alex Oroian, Denis Hrezdac, Eric Pașcu și Andrei Gavrilă.

Recomandările redacției