Trei arădeni, doi bărbaţi şi o femeie, sunt internaţi la Spitalul Clinic Judeţean Arad, după ce au făcut diaree asociată cu consum de antibiotice.
Cei trei pacienţi au fost internaţi la Secţia Pneumologie II, iar după infecţia cu Clostridium difficile, care apare la persoanele care au abuzat de antibiotice sau au suportat terapii antibiotice prelungite, două cazuri au fost transferate la secţia de Boli infecţioase adulţi, unde primesc  tratament cu Metronidazol şi sunt monito­rizate din punct de vedere al evoluţiei bolii.
Al treilea caz a fost izolat la Pneumologie II, cu instituirea tratamentului cu Metronidazol. „S-au întocmit listele de contacţi, total 5 contacţi, din care două femei şi 3 bărbaţi şi izolarea acestora în două saloane. Continuă urmărirea contacţilor şi recoltarea de probe de scaun pentru Clostridium difficile în cazul apariţiei de scaune diareice”, a precizat Laura Nicolescu, director al Direcţei de Sănătate Publică Arad.
De asemenea, s-au instituit măsuri de dezinfecţie a suprafeţelor şi microaeroflorei saloanelor pacientului, contacţilor şi a întregii secţii şi s-a efectuat instruirea pacienţilor, a contacţilor acestora precum şi a tuturor pacienţilor din secţie cu privire la măsurile de igiena personală. „S-au instituit măsuri de igienă şi dezinfecţie sporită în întreaga secţie”, a mai adăugat Laura Nicolescu.
Simptomele cele mai frecvente ale Clostridium difficile sunt febra, pierderea apetitului, vărsături, dureri abdominale, ileus paralitic (în forme severe).      (Ş.M.)

Recomandările redacției