Federația Română de Atletism a anunțat lotul național pentru Campionatul Mondial de 50 de kilometri alergare pe șosea. Competiția se va desfășura la Brașov, în data de 1 septembrie.
În total, au fost selectați 14 sportivi – opt la masculin și șase la feminin. Doi dintre cei de la masculin vor fi rezerve. CSM Cluj-Napoca dă cei mai mulți alergători din lotul României, la masculin. Au fost selectati de la clujeni Marian Mircea Sacâra, Andrei-Marius Crainic și Nicolae Bălan. Lotul este completat de Sorin Mîneran (CS Universitatea Arad), respectiv Claudiu Gorgan și George Cosmin Popa, ambii de la CS Știinta Bacău. Rezervele sunt Roland Unterwerger, de la CS Universitatea Arad și Raul-Ionuț Deteșan, de la CS Universitatea Cluj.
Lotul la feminin este format din Paula Claudia Todoran (CSM Zalau), Natalia Zbirnea (CSU Stiinta Bucuresti), Nicoleta Ciortan (CSM Danubiu Tulcea), Laura-Diana Popescu (CSM Cluj-Napoca), Olga-Iulia Ghinga (CS Universitatea Arad) și Denisa Alexandra Mădălina Bota (LPS Cetate Deva).
Atleții-rezervă vor participa la cursa OPEN.
Traseul Campionatului Mondial de 50 de kilometri va avea doua „bucle” pe străzile Braşovului. Prima buclă a traseului pentru Campionatul Mondial de 50 de kilometri de la Brașov are 5 kilometri. Se parcurge de către concurenți o singură dată. Pornește de la Hotel Aro Palace și merge pe Bulevardul Eroilor – Bd. 15 Noiembrie – str. Zizinului (până în dreptul blocului de la Zizinului nr. 14) și retur. Următoarea buclă are 9 kilometri și se parcurge de cinci ori, cu start de la Hotel Aro Palace, apoi pe Bulevardul Eroilor – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București (până la sensul giratoriu de la intersecția cu Bulevardul Saturn și retur.
Peste 400 de sportivi din toată lumea sunt așteptați sub Tâmpa pe 1 septembrie.

Recomandările redacției