Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că toate ministerele vor fi obligate să facă restructurări masive, pentru că a venit timpul să se renunțe la principiul „unul muncește și trei sunt pe lângă el”. Ministerele care nu se vor conforma, zice el, se vor trezi că nu vor avea bani destui, pentru că bugetele proprii vor fi calculate pe principiul eficienței, adică nu vor mai primi de la bugetul național decât exact atâta cât trebuie pentru o funcționare cu oameni mai pu­țini, dar doar oameni care într-adevăr muncesc, a căror anga­- jare se justifică. Din experiența „seculară„-vorba lui Caragiale, de după revoluție, pot să anticipez că „revoluția” lui Teodorovici va fi un „fâs”. Toate partidele care s-au perindat la putere de la revoluție încoace au criticat, pe când erau în opoziție, aparatul birocratic excesiv, au promis că vor tăia în carne vie, că vor reduce ministerele, dar când au ajuns la guvernare au uitat. În loc să facă ce au promis, au înființat noi ministere și posturi de domeniul ridicolului, au făcut administrația mult mai stufoasă. Normal, oamenii partidului trebuia să trăiască-bine-din ceva, că din mun­că nu erau în stare. Oameni fără nicio pregătire profesională, dar cu funcții la organizațiile din județene, au fost numiți secretari de stat, directori sau te mai miri ce, prin toate ministerele, deși nu aveau nicio tangență cu așa-zisul obiect al muncii. Pur și simplu nu aveau altă treabă decât să își ia salariul sau să tragă sfori în ministerele respective, pentru a favoriza diverse firme, care își umpleau conturile pe baza unor contracte cu statul. Te și crucești când vezi diversitatea firmelor și firmulițelor clientelei de partid, care vând de la biro­tică, mobilier, mâncare, electrice și electrocasnice, calculatoare, telefoane, ba chiar și florării, care au contracte cu ministerele. Fie miniștrii, din proprie inițiativă, au cerut partidului să înființeze niște posturi pentru ne­vestele, odraslele sau amantele lor, fie au fost obligați de către conducerea partidului să facă acest lucru pentru nevestele, rudele sau amantele mahărilor politici. De-a lungul perioadei în care meseria de jurnalist s-a ți­nut de mine ca scaiul, am avut ocazia să cu­nosc persoane din Arad care, peste noapte, au ajuns la București, pe te miri ce post. Unele, de gen feminin, justifi­cân­du-și succesul doar prin adân­cimea decolteului admirat și apreciat de către vreun mahăr din conducerea centrală a partidului, altele, indiferent de gen, prin contribuția generoasă la campania electorală a partidului. Și într-un caz și în celălalt, vorbim despre „calități” zdrobitoare, pe care partidul, oricare ar fi el, este obligat să le valorifice, în folosul său. La nivelul administrației locale, jalea este de trei ori mai mare, dar acesta este un subiect pe care îl vom discuta într-un alt articol. În concluzie, tare mă tem că ministrul Teodo­rovici, dacă o ține pe a lui, vrând să facă o minune pe care nimeni-dacă excludem amărâtul de contribuabil, care, oricum, nu are putere de decizie – nu o do­rește, va fi remaniat fără pic de remușcare. Datoria lui, ca ministru de finanțe, este să găsească bani pentru partid, iar dacă nu este în stare, vine altul!

Recomandările redacției