Trei dintre inculpații din dosarul DNA Timișoara riscă arestul preventiv

0
491

Lovitură pentru DNA – niciunul dintre inculpații reținuți în dosarul șpăgilor de la Vama Nădlac II nu a fost arestat preventiv. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins propunerea de arestare preventivă în cazul celor opt persoane reținute – Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie, Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, Pascu Patriciu-Mirel, Băețan Vasile-Alin, şi Stoenescu Anca-Patricia.

Deocamdată, pe portalul Înaltei Curți nu a fost înregistrată o cale de atac depusă de către DNA în ceea ce privește hotărârea instanței de a respinge arestările. DNA Timișoara are la dispoziție 48 de ore pentru a contesta decizia instanței.

În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie, Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, Pascu Patriciu-Mirel, Băețan Vasile-Alin, şi Stoenescu Anca-Patricia. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor reţinuţi. II. În baza art. 227 alin. 2 raportat la art. 202 alin.4 lit. b C. proc. pen. şi cu aplicarea art.215 ind 1 C. proc. pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian Ilie, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 decembrie 2019, ora 18:00, până la data de 7 februarie 2020, inclusiv”, se arată în soluția ICCJ.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia Municipiului Arad desemnată cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.

Totodată, celor trei inculpați le este interzis să comunice cu ceilalți inculpați, cu suspecții și martorii din dosar: „În baza art. 215 alin. 2 lit.d C. proc. pen., impune inculpatului Ispravnic Cristian Ilie ca pe timpul cât se află sub control judiciar, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu numiţii Munteanu Bogdan, Căpraru Dorel Gheorghe, Zamiska Iaromir, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis, precum şi cu martorii din prezenta cauză”.

Dacă încalcă obligațiile impuse de instanță, Horgea, Miuțescu și Ispravnic riscă să fie arestați la domiciliu sau arestați preventiv.

În baza art. 215 alin. 3 şi 7 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian Ilie că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite sau de existenţă a suspiciunii rezonabile că au săvârşit o infracţiune pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestora, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.5 C.proc.pen. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 80 lei, până la prezentarea apărătorilor aleşi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi 10 decembrie 2019, ora 18,00”, se arată în soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.