stelSteaua va fi prima echipă din România care va debuta în sezonul 2014/2015 al cupelor europene la fotbal, campioana urmând să întâlnească, miercuri, în deplasare, de la ora 19.30, formaţia norvegiană Stromsgodset IF, în prima manşa a turului doi preliminar al Ligii Campionilor.
Steaua, care în acest sezon are un nou antrenor, pe Constantin Gâlcă în locul lui Laurenţiu Reghecampf, are un singur meci oficial disputat până la ora partidei cu Stromsgodset, Supercupa României, pierdută în urma loviturilor de departajare în faţa câştigătoarei Cupei, Astra Giurgiu.
În schimb, Stromsgodset se află în plin campionat, campioana Norvegiei din sezonul trecut ocupând, după disputarea a 15 partide, poziţia secundă, la şase puncte de liderul Molde.
Pe lângă lipsa meciurilor oficiale, Steaua se va mai confrunta cu o pro­blemă în Norvegia, deoarece întâlnirea de la Drammen, de pe Stadionul Marienlyst de 8.100 de locuri, se va disputa pe un gazon sintetic. Joi, în Liga Europa, alte două reprezentante ale României îşi vor începe parcursul în cupele europene, CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti.
Astfel, Petrolul Ploieşti va întâlni pe teren propriu, de la ora 19.30, formaţia albaneză KS Flamurtari Vlore. Petrolul, al cărui obiectiv în noul sezon este câştigarea titlului, a transferat şapte jucători (Alberto Cobrea, Mirel Bolboaşă – ambii portari, Jean-Alain Andre Fanchone, Patrick N’Koyi, Gevaro Nepomuceno, Andrei Peteleu şi Victoraş Astafei), dar s-a despărţit de jucători precum Ianis Zicu sau Haubert Guillherme.
Cea de-a doua reprezentantă a României care va intra în turul secund al Ligii Europa, CFR Cluj, va juca, pe teren propriu, de la ora 20.30, contra formaţiei sârbe FK Jagodina. În această vară, formaţia pregătită de Vasile Miriuţă a transferat zece jucători (Provencio, Christian da Silva Fiel, Guima, Daniel Stana, Antonia Jakolis, Cosmin Vâtcă, Joao Paulo, Ionuţ Larie, Mateo Susici şi Jaime), dar s-a despărţit de alţi opt fotbalişti (Ioan Hora, Claudiu Voiculeţ, Laszlo Sepsi, Ricardo Cadu, Giorgi Chanturia, Felice Piccolo, Vasile Maftei şi Rui Pedro).
Ultima reprezentantă a României care va intra în cea de-a doua competiţie europeană este Astra Giurgiu, deţinătoarea Cupei României urmând să debuteze în Liga Europa în turul trei preliminar.
Programul meciurilor echipelor româneşti din această săptămână este următorul:
Miercuri, 16 iulie:
– prima manşă a turului doi preli­minar al Ligii Campionilor: Stromsgodset IF – Steaua, ora 19.30 – Pro TV
Joi, 17 iulie:
– prima manşă a turului doi preli­minar al Ligii Europa
Petrolul Ploieşti – KS Flamurtari Vlore, ora 19.30 – Digi Sport
CFR Cluj – FK Jagodina, ora 20.30 – Look TV.

Recomandările redacției