Dorința cetățenilor străini de a ajunge într-o țară unde nivelul de trai este mai bun, este mai mare și mai puternică decât orice. De aceea, sunt dispuși chiar și să recurgă la ilegalități.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat trei cetăţeni indieni, intraţi legal în ţară,dar care totuși au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Marți, în jurul orei 23:30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac –  Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Oradea au depistat, la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane care se îndreptau, pe jos, spre Ungaria. Cei trei bărbați nu și-au putut justifica perzența în zonă.

Cetățenii străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului Punctului de Frontieră Nădlac, pentru a efectua mai multe cercetări.

În urma primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei bărbaţi sunt cetăţeni din India, cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani.  Aceștia au intrat legal în ţară, pe baza unor vize eliberate în scop de muncă.  Scopul acestora a fost de a ajunge într-una din țările din Europa de Vest.

Poliţiştii de frontieră au fost nevoiți să întrerupă călătoria lor. De asemenea, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.  La finalul cercetărilor se vor dispune măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției