269_santa3Bătrâna Doamnă primeşte la sfârşitul săptămânii forţe proaspete, trei sud-americani urmând să se alăture în week-end lotului textilist. Daniel Santa Moreno, Luciano Ospina şi Fernando Junior Medina sunt cei trei jucători columbieni care sosesc vineri seara pe Aeroportul din Timişoara, cu destinaţia UTA. Daniel Santa Moreno are 21 de ani, este mijlocaş central defensiv, iar în perioada 2008-2012 a jucat în Columbia, pentru Atletico Nacional (campion turneu Apertura în 2011), în 2009 a participat la Campionatul Mondial sub 17 ani din Nigeria, unde a jucat patru meciuri iar în sezonul trecut, 2012-2013, a îmbrăcat tricoul echipei a doua a argentinienilor de la Racing Club Buenos Aires, cu care a terminat pe locul patru.
Ospina, ofertat şi de Lazio
Luciano Ospina are 22 de ani, este fundaş central, având o carte de vizită foarte interesantă. A făcut junioratul în 2004-2009 la gruparea columbiană FC Envigado, în 2010-2011 a jucat pentru Huracan, în prima ligă argentiniană, fiind împrumutat în 2012 în Columbia, la America Cali, unde a cucerit campionatul în Apertura şi Cupa Postobon. Ospina, ofertat în vară de Huracan şi chiar de Lazio!, a câştigat în 2010 Torneo Amistoso din Peru, cu naţionala sub 20  de ani, în acelaşi an a devenit campion la turneul din Toulon, unde a fost căpitanul de echipă al naţionalei „under” 20, în 2011 a jucat optimi de finală cu aceeaşi reprezentativă, la Campionatul Mondial din Columbia, în total el având 15 selecţii în naţionala sub 20 de ani.
Medina, căpitanul naţionalei sub 20 de ani
Fernando Junior Medina are 19 ani, este mijlocaş central de ambele picioare, în 2006-2008 a jucat la FC Envigado iar în perioada 2008-2013 a activat pentru FC Banfield. Are selecţii în reprezentativele sub 13, 15 şi 17 ani, iar în prezent este numărul 10 şi căpitanul de echipă al naţionalei sub 20 de ani a Columbiei.

Recomandările redacției