Ionuț Popa a ales să rămână doar cu patru fotbaliști Under 19 pentru partea a doua a campionatului Ligii a II-a. Este vorba despre Daniel Dan, George Pirtea, Cosmin Farcaș și  Ovidiu Mandache, iar ceilalți trei din circuitul primei echipe vor fi direcționați spre Victoria Zăbrani.
Chiar președintele „șoimilor” confirmă mutarea. „Până în vară, Denis Ursoi, Ionuț Ianc și Rareș Costa vor evolua sub formă de împrumut la Victoria Zăbrani. Din moment ce Ionuț Popa a spus că nu se bazează pe serviciile lor în Liga a II-a, credem că e mai bine pentru ei să evolueze constant într-o ligă inferioară, iar Zăbraniul e alegerea potrivită. Acolo activează Leo Pința, antrenorul care lucrează și cu republicanii noștri și-i cunoaște bine pe cei trei, sperăm să le facem un bine în acest fel”, spune Pavel Piroș. De altfel, Ursoi este deja în cantonament la Moneasa cu Zăbraniul,  Ianc se va mai pregăti cu „șoimii” în această săptămână, în timp ce Costa încă mai cântărește propunerea condu­cerii pîncotane.
Altfel, azi, Pâncota dispută ultimul amical înainte de prima etapă a campaniei de primăvară. De la ora 14, pe terenul doi al Bazei Lucea­fărul din Sânmartin, „alb-negrii” întâlnesc divizionara a treia pregătită de Dan Dobai. „Trebuia să avem un meci și pe iarbă, până acum am jucat numai pe sintetic. Facem ultimele reglaje împotriva unui adversar bun, însă, din păcate, avem o problemă destul de importantă de lot. Siminic s-a accidentat, trebuie să facă un control amănunțit să vedem cât nu vom conta pe el. Sper ca până la ora meciului de mâine să am la dispoziție încă un fundaș central, iar pe Dubeștean să-l trecem pe stânga tocmai pentru a acoperi golul lăsat de Siminic. Totodată, aș mai aveam nevoie de un mij­locaș și asta pentru că Issa și Pavel vor sta la fiecare cartonaș galben până ce intrăm în play-off sau play-out”, a precizat Ionuț Popa, antrenorul principal al diviziobareu secunde din Podgorie.

Recomandările redacției