Update: „Aseară, în jurul orelor 21.40, un tânăr de 21 de ani, din Zăbrani, a condus o autoutilitară pe str. Pictor Eugen Popa în direcția străzii Cetății, și pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul direcției de mers, acroșând parapetul, ulterior ajungând perpendicular pe partea carosabilă.
Imediat după ce a ajuns perpendicular pe partea carosabilă a fost tamponat de un autoturism condus de o tânără de 29 ani, din Arad, care nu a păstrat o distanță de siguranță în mers.
La scurt timp după impactul inițial, autovehiculele au fost tamponate de o altă autoutilitară, al cărei conducător auto a pierdut controlul direcției de deplasare pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui bărbat de 54 ani, pasager dreapta față în prima autoutilitară.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a transmis Claudia Iuga, Purtător de Curvant IPJ Arad. 

Update: În seara zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 22.00, conducătorul unui microbuz Iveco, ce se deplasa în direcția Aradul Nou, când a ajuns pe pod la Subcetate, în condițiile unui carosabil foarte alunecos și a unei cețe intense, a derapat întorcându-se cu microbuzul în diagonală pe sensul de mers și a fost lovit în plin de un Seat ce venea în urma lui, condus de o fată de aproximativ 25 de ani. În momentul următor, din autoturism s-a dat jos tânăra șoferiță, pentru a vedea cât de lovită îi este mașina iar din microbuz a coborât tatăl conducătorului auto, de asemenea pentru a evalua amploarea pagubei.

Ghinionul a fost încă acela că, exact atunci, din spate a venit încă un microbuz Citroen, intrând din plin în cele două mașini deja accidentate și strivind-o pe fată între Seat și balustrada ce separă sensurile de mers ale podului, iar pe bărbatul ce coborse din Iveco prinzându-l între cele două microbuze.
Atât fata de 25 de ani, cât și bărbatul de aproximativ 55 de ani au fost transportați la Spitalul Județean Arad de către un echipaj SMURD și o Ambulanță.
Circulația pe sensul de mers în direcția Aradul Nou a fost oprită pentru aproximativ 2 ore, pentru ca Poliția Rutieră să poată face măsurătorile de rigoare.

Prima zi din an a venit la pachet cu un accident. Totul s-a întâmplat în jurul orei 22.00, când a avut loc un eveniment rutier pe podul Subcetate. 
A fost vorba despre trei autoturisme implicate dintre care un autoturism mic și două microbuze. Mai exact, în total a fost vorba despre cinci persoane care ar fi fost implicate în accident și toate acestea au fost posibile din cauza că șoferii nu circulau în felul în care ar fi trebuit să o facă în asemenea condiții meteo. Pentru început au fost două victime care erau conștiente în momentul în care au ajuns autoritățile și au reușit să iasă singure din autoturism. din auto,mun Arad
Din informațiile de la fața locului, la prima vedere ar fi vorba de un accident ușor. Se pare că un autoturism ar fi derapat pe șosea, intrând în coliziune cu un microbuz. Mai apoi, în timp ce conducătorii auto evaluau pagubele, un alt microbuz ar fi intrat în coliziune cu autoturismul, iar din această a doua coliziune ar fi fost rănit conductorul auto ce se afla lângă vehicul.

Recomandările redacției